
Alexandru Mitriţă a oferit declaraţii, după ce Universitatea Craiova a învins-o pe Petrolul în Cupa României. Mijlocaşul oltenilor a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Ştefan Bană.
Mijlocaşul de 20 de ani a marcat un gol în duelul cu Petrolul. Oltenii s-au impus cu 2-0, al doilea gol fiind marcat de Houri.
Alexandru Mitriţă şi-a lăudat un coechipier, după ce Universitatea Craiova a învins-o pe Petrolul
Alexandru Mitriţă a tras concluziile, după ce Universitatea Craiova a obţinut primul succes, după două meciuri fără victorie. Mijlocaşul a subliniat că echipa sa a suferit pe „Ilie Oană” pentru a putea obţine cele trei puncte.
Mitriţă a transmis că Universitatea Craiova a profitat de ocaziile create, mărturisind că nu se întâmpla asta în fiecare partidă. Despre Ştefan Bană, internaţionalul român a precizat că este un jucător extrem de talentat.
„Am suferit şi am luat cele trei puncte, cele mai importante de azi şi ne gândim la meciul următor. Am avut două faze din care am marcat. De obicei aveam nevoie 10 faze să marcăm, de data asta am avut două şi am marcat. Mister îi dă încredere lui Bană, e tânăr, valoros, se vede că are calitate, dar să nu i se urce la cap, că vor veni şi rezultatele.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCu un singur cuvânt, Buse, un puști de 22 de ani, a declanșat scandalul: ”Pur și simplu lipsă de respect” / ”De prost gust”
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVictor Pițurcă a rupt tăcerea, după plecarea lui Tavi Popescu de la FCSB
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSurpriză: jucătorul remarcat de Gigi Becali a semnat! În 2025, a riscat să rămână paralizat
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJulian Alvarez nici n-a vrut să audă! A încălcat decizia luată de Diego Simeone la Atletico Madrid
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login