-
UCL: Sporting – Bodo/Glimt, marți, 19:45, DGS 1
-
UCL: Manchester City – Real Madrid, marți, 22:00, DGS 1
Una dintre acele echipe a fost RB Leipzig, numai că ”Dragonul” ar fi preferat în iarnă o revenire în Italia (era dorit de Napoli, AC Milan, AS Roma și Fiorentina), unde și-a făcut junioratul și unde ajunsese unul dintre cei mai râvniți fundași centrali înainte de transferul în Anglia.
Florin Manea se întâlnește cu cei de la RB Leipzig pentru a discuta despre transferul lui Radu Drăgușin de la Tottenham
Acum, Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin, a transmis că urmează să se întâlnească cu reprezentanții clubului din Bundesliga pentru a vedea care sunt intențiile în ceea ce-l privește pe stoper.
”Am avion la ora 4, mă duc la Londra, am o întâlnire cu un club important. Mă văd cu cei de la Leipzig, m-au invitat la un dinner (n.r.cină). Klopp parcă e manager global a Red Bull. Vedem ce se întâmplă.
A fost o ofertă pentru el (n.r.Radu Drăgușin) în iarnă de la Leipzig. Acum, să vedem dacă vor să mai încerce să-l transfere sau nu”, a declarat Florin Manea, conform celor de la iamsport.ro.
20 de milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, conform site-ului de specialitate transfermarkt.
Până în vara anului 2030 are românul contract cu Tottenham, care a plătit 25 de milioane de euro pentru a-l cumpăra de la Genoa în ianuarie 2024.
Drăgușin are 45 de meciuri jucate (3118 minute) la Spurs până în momentul de față, fără să-și treacă în cont vreo contribuție decisivă.
Radu Drăgușin are un salariu de 3,5 milioane de euro pe an la Tottenham!
Drăgușin câștigă la Spurs, conform Capology, un salariu anual de 3,5 milioane de euro. În cazul în care Tottenham ar retrograda, salariul său ar suferi o reducere de 50%, astfel că ar rămâne cu 1,75 milioane de euro.
Daniel Levy a introdus aceste clauze în perioada în care se afla la conducere, astfel încât Spurs să aibă o anumită protecție financiară în astfel de situații. Ar fi o mare rușine pentru câștigătoarea UEFA Europa League să ajungă să joace în Championship.
Etichete: florin manea , rb leipzig , radu dragusin , transfer radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLăcătuș, acid la adresa FCSB-ului: ”Nu se poate prezenta așa” + comparație cu Universitatea Craiova
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSurpriză totală! Dinamo, exclusă complet din lupta pentru titlu: ”Nu o văd capabilă!”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăLionel Messi, convocat pentru un ultim dans cu naționala Argentinei! Când este programat meciul de adio
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Pe data de 31...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăReacția lui Mircea Sandu, după ce a aflat că finala Europa League 2028 se va juca la București
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login