-
SuperLiga: Petrolul – Botoșani, luni, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali are în plan o campanie numeroasă de achiziții, dar, până atunci, vor semna cu FCSB jucători care au evoluat pentru echipă și în acest sezon, dar care se află la final de contracte.
Valentin Crețu, Risto Radunovic și Ovidiu Popescu urmează să semneze noi contracte cu FCSB
Primul care va semna contractul este Valentin Crețu, fotbalistul care în ultimul an a apărut tot timpul aproape de plecarea de la echipă, dar, de fiecare dată, datorită evoluțiilor sale, a primit un nou contract.
El va fi urmat de Risto Radunovic, cu care FCSB a negociat deja. Muntenegreanul, care mai are contract până în decembrie 2024, va primi o mărire de salariu, de la 10.000, la 15.000 de euro.
- ”Rămân”, a spus Risto Radunovic, după ce a fost întrebat despre viitorul său, incert până de curând
La FCSB urmează negocieri cu Ovidiu Popescu, fotbalist polivalent care rămâne în vară liber. Cel mai vechi fotbalist din actualul lot nu era sigur că va primi un nou contract, dar Gigi Becali s-a convins că Ovidiu Popescu merită să rămână după meciul cu Farul, în care a jucat fundaș stânga și s-a achitat bine de sarcini.
-
”Azi i-am dat telefon la pauză lui Meme și i-am zis ‘Vezi să-i prelungim contractul lui Ovidiu Popescu’, pentru că e cel mai bun fundaș stânga din România, n-a fost niciodată așa bun” – Gigi Becali
Cine pleacă de la FCSB
Pe lângă fotbaliștii care pot părăsi echipa în schimbul unor sume importante, precum Darius Olaru și Florinel Coman, FCSB se va despărți și gratis de anumiți jucători.
Primul pe listă este Andrei Vlad, care mai are contract până în decembrie 2024 și vrea să plece, în vară sau liber în iarnă, la o echipă care să-i ofere șansa să fie titular.
Un alt nume este Ionuț Panțîru, care mai are contract până în vară și, foarte probabil, va pleca. Gigi Becali a anunțat că vrea să-l vadă pe fundașul care a suferit doi ani din cauza accidentărilor în ultimele etape, dar șansele ca Ionuț Panțîru să continue și din vară la FCSB sunt mici.
Etichete: valentin cretu , ovidiu popescu , andrei vlad , ionut pantiru , risto radunovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVenezia – Parma 1-1, ACUM, DGS 1. Man și Mihăilă, titulari / Cagliari – Milan, 20:00, DGS 4 / Juventus – Torino, 21:45, DGS 3
SuperLiga: Univ. Craiova – Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Rapid – UTA Arad,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăReal Madrid – Osauna 4-0. Vinicius a făcut spectacol pe Santiago Bernabeu! Hat-trick pentru brazilian
SuperLiga: Univ. Craiova – Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Rapid – UTA Arad,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDaniel Niculae este noul președinte al celor de la Hermannstadt
SuperLiga: Univ. Craiova – Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Rapid – UTA Arad,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSt. Pauli – Bayern 0-1, ACUM, pe Digi Sport 3 / Mainz – Borussia Dortumd 0-0, ACUM, pe digisport.ro
SuperLiga: Univ. Craiova – Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Rapid – UTA Arad,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login