Comisia Europeană a aprobat tranzacţia după ce a stabilit că aceasta ”nu ridică probleme de concurenţă, deoarece companiile nu sunt active pe aceleaşi pieţe sau pe pieţe verticale”. Serviciul European pentru Concurenţă, condus de spaniola Teresa Ribera, a evaluat tranzacţia utilizând procedura simplificată de control al concentrărilor economice, care se aplică în cazuri mai puţin problematice.

Atletico Madrid are noi investitori
Acordul încheiat între Apollo şi Miguel Angel Gil, directorul general, Enrique Cerezo, preşedintele clubului, Quantum Pacific Group şi Ares Management, principalii acţionari, a fost anunţat în noiembrie anul trecut şi prevede că fondul american de investiţii va achiziţiona între 51% şi 55% din acţiunile clubului, potrivit EFE.
Conform diverselor studii de piaţă, Atletico Madrid are o evaluare totală între 2,5 şi 3 miliarde de euro pentru club în ansamblu.
Înainte de acest acord, structura acţionariatului Atletico era dominată de Atletico HoldCo, formată din acţiunile lui Miguel Angel Gil Marín şi Enrique Cerezo. Fondul american Ares s-a alăturat companiei printr-o majorare de capital în 2021 (achiziţionând 33,96% din companie), devenind acţionarul majoritar al clubului madrilen cu 70,47% din acţiuni.

Apollo a investit în turneele de tenis Mutua Madrid Open şi Miami Open
În acelaşi timp, Quantum Pacific Group, o companie deţinută de miliardarul israelian Idan Ofer, deţine 27,84% din acţiunile lui Atletico, restul aparţinând unor acţionari minoritari.
Apollo Sports Capital (ASC) ”este o companie globală de investiţii sportive, filială a Apollo”, a explicat Atletico, adăugând că investiţiile sale recente includ turneele de tenis Mutua Madrid Open şi Miami Open.

Sursa: AGERPRES
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona – Aston Villa, Atletico – Bayern LIVE (22:00). Chivu merge în Olanda. Programul serii în UEFA Champions League
Etapa a patra din UEFA Champions League propune multe dueluri extrem de interesante. Campioana...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Șucu, prima reacţie în plin scandal cu Daniel Pancu la Rapid. Ce a scris la miezul nopții
Daniel Pancu l-a criticat public pe Andrei Şucu, după ce l-a înlocuit la pauza...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăE scandal! Laurențiu Reghecampf, după ”U” Cluj – FCSB: ”Mi se pare suspect. Dacă nu urmăresc fotbalul, n-au de unde să știe”
FCSB a fost învinsă, 0-1, de ”U” Cluj, meci la capătul căruia Laurențiu Reghecampf...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăIlie Dumitrescu a spus-o fără ocolișuri după U Cluj – FCSB și l-a luat prin surprindere pe Radu Naum: ”Asta sună destul de rău”
U Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0, luni seara, pe ”Cluj...
De admin


You must be logged in to post a comment Login