
Impresarul Florin Manea, care îl reprezintă pe Radu Drăgușin, susține că a avut mereu ochi la jucători și că, pe viitor, nu exclude să se implice la un club din România, unde să facă performanță cu bani puțini.
Agentul a dat și două exemple concrete: un fotbalist de la Rapid și un altul care a venit în probe în Giulești, dar nu a fost păstrat în lot.
Florin Manea: „Robert, aștept lada aia de șampanie”
„Din păcate sau din fericire, eu chiar mă pricep la evaluarea jucătorilor. Am avut un pariu cu Robert Niță, că o să fie vândut Andrei Borza pe nu știu câte milioane. N-am nimic cu băiatul, are nevoie de timp, dar i-am zis că n-o să se vândă cu nimic în următorii trei-patru ani. A cam expirat termenul. Să-i spuneți că îmi datorează o ladă de șampanie. Robert, aștept lada aia de șampanie!
Nea Mitică Dragomir zicea de Manchester United, de Real Madrid, iar eu râdeam. ‘Băi, nea Mitică…’ ‘Nu, Florine, ai să vezi!’. Eu am văzut ce e la Real Madrid și la Manchester United. E departe România de nivelul ăla. Să-i aduceți aminte și lui nea Mitică. S-a stricat Oracolul…”, a declarat Florin Manea, pentru Antena Sport.
Totodată, impresarul și-a adus aminte de camerunezul Jean Onana (26 de ani), mijlocaș defensiv care în 2019 a fost refuzat în Giulești, iar acum evoluează la Genoa, împrumutat acolo de Beșiktaș. „Am adus un jucător, când era Rapid în Liga a III-a. Onana, care a fost refuzat. Costa vreo 11 mii de dolari, iar în șase luni a fost vândut cu două milioane de euro. S-a făcut profit, nu?”, a mai spus Manea.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAston Villa, performanță remarcabilă în Champions League! Etalon pentru fotbalul britanic
Aston Villa a ajuns la trei succese consecutive în UEFA Champions League, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIstvan Kovacs, lăudat de spanioli după Real Madrid – Leipzig 4-1! Singurul reproş adus de Marca: „De-ale lui”
Istvan Kovacs a revenit în UEFA Champions League, la meciul dintre Real Madrid şi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAustin, șansa lui Kimi la marele pot. Analiza lui Adrian Georgescu, înaintea Marelui Premiu al Statelor Unite
Circuitul de la Austin e unul dintre acele trasee extrem de complexe, ce conține...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCristi Chivu, dat pe spate de un jucător după Inter – Şahtior 1-0: „Cu toţii avem de învăţat de la el”. Cum l-a numit pe Bastoni
Cristi Chivu, antrenorul lui Inter, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login