-
Tenis: Aryna Sabalenka – Nick Kyrgios, duminică, 18:00, DGS 1
-
Serie A: Atalanta – Inter, duminică, 21:45, DGS 1
Kevin Ciubotaru (21 de ani) este aproape să semneze la rândul său cu gruparea roș-albastră, iar Dorel Mutică (52 de ani), fost jucător la Rapid, Steaua și Universitatea Craiova, printre altele, a propus un alt fotbalist la FCSB: pe Diego Zivulic (33 de ani), de la Oțelul Galați.
Diego Zivulic, după ce a fost propus la FCSB: ”Sunt puternic”
La scurt timp după ce Mutică s-a arătat convins că Zivulic s-ar potrivi la campioana României, croatul a reacționat. Acesta ar lua în calcul o mutare la FCSB, dacă ar primi o ofertă, și a transmis că ar face față fără probleme la formația din Capitală, în ciuda presiunii uriașe la care sunt supuși jucătorii roș-albaștrilor.
”Nici nu știu cum să comentez, dacă ar veni o ofertă de la o echipă mai mare. Știu că la FCSB e o altfel de situație, că trebuie să fii puternic mental ca să reușești. Eu sunt puternic și fizic, și mental, am trecut prin multe momente grele, prin accidentări, pot să fac față oriunde.
Normal că fiecare își dorește să ajungă mai sus, dar deocamdată eu mă simt foarte bine la Oțelul. Mă înțeleg foarte bine cu Laszlo Balint, care e un antrenor foarte bun, inteligent, determinat. În plus, atmosfera la noi este foarte bună.
Și am ajuns la nivelul în care chiar mă bucur de fotbal și vreau să joc cât mai mult, să-mi ajut echipa. Dacă vor fi oferte de mai sus, OK, vedem. Dacă nu, mergem mai departe. Fiindcă Oțelul e ca acasă deja pentru mine”, a spus Diego Zivulic, potrivit gsp.ro.
- Om de bază la Oțelul, croatul a jucat în toate cele 21 de partide din SuperLigă din acest sezon, plus în cele două din grupele Cupei României.
- 250 de mii de euro este cota de piață a lui Diego Zivulic, conform Transfermarkt.
- Zivulic este mijlocaș central de meserie și a fost reprofilat pe postul de fundaș central la Galați.
Fotbalistul crescut de Rijeka a mai evoluat la NK Pomorac (Croația), Fastav Zlin, Viktoria Plzen (Cehia), Pafos FC (Cipru), Slask (Polonia), Diosgyor (Ungaria), Bregalnica Stip (Macedonia de Nord) și Tabor Sezana (Slovenia), înainte de a ajunge la Oțelul, în ianuarie 2023.
- 15 selecții a adunat Diego Zivulic la naționala U19 a Croației.
Etichete: transfer fcsb , fundas fcsb , diego zivulic , zivulic fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăSchimbări de regulament avem, va exista și progres în Formula 1?
Dacă este să facem o paralelă cu ceea ce se întâmplă la Vatican, ieri...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăBogdan Andone, după ce FC Argeș a fost eliminată din Cupa României: ”Rămănem cu această dezamăgire”
FC Argeș nu a fost condusă nicio secundă de U Cluj în semifinalele Cupei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăCristiano Bergodi, fericit după ce U a ajuns în finala Cupei: ”Am o amintire frumoasă” + Alex Chipciu nu a rămas dator: ”M-am enervat, voiam să bat primul”
Învinsă de Dinamo în weekend, formația ardeleană a venit la Mioveni cu gândul de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăRădoi le-a transmis un mesaj din aeroport fanilor FCSB: ”Dezamăgire!”. Care ar fi fost motivul despărțirii de echipa lui Gigi Becali
Mirel Rădoi a părăsit-o pe FCSB după numai cinci meciuri și s-a îndreptat spre...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login