Marius Postolache (41 de ani), fost fotbalist în SuperLigă la Sportul Studențesc și Voința Sibiu, a povestit în cadrul podcastului iAM Ștucan cum se plăteau salariile pe vremea când evolua pentru ”studenți”. Sau mai corect spus cum nu se plăteau.
Din fericire pentru el, se afla în gașca celor cu personalitate, curajoși în fața patronului Vasile Șiman. Își cereau drepturile fără menajamente, atunci când situația o cerea. Pentru unii chiar devenea critică.

Marius Postolache: ”Eram neplătiți de trei-cinci luni”
Fostul mijlocaș lateral a explicat cum gestiona Vasile Șiman momentele sensibile, în care era obligat să plătească salariile jucătorilor.
Găsea orice subiect de discuție, oricât ar fi fost nevoie, pentru a evita subiectul principal al întâlnirii: banii. Dacă erai mai ”slab de înger”, picai în plasă, iar omul de afaceri, abil în arta manipulării, câștiga din nou timp.
La un moment dat, la Sportul Studențesc, întârzierile salariale produceau efecte devastatoare, mai ales pentru cei care stăteau în chirie și aveau de făcut plăți.
”Când vorbeam cu domnul Șiman îi spuneam «nea Vasile», pentru că aveam o altă relație. Când aveam câte o ședință în vestiar, doar Dacian Varga mai intervenea, pentru că și el era sălbatic ca și mine. Ajungeam în situația să vorbesc despre banii de chirie. Eram neplătiți de trei luni, cinci luni. Tu dacă ai avea un apartament și aș locui la tine, chit că sunt fotbalist, mi-ai spune: «Luna trecută nu mi-ai plătit chiria, dar cu cea de două luni în urmă ce facem?».
«Stați să vorbim cu domnul președinte. Nea Vasile, nea Vasile». Dacă mergeam să vorbesc strict pentru mine, nu aveam nicio problemă. Am nevoie de bani pentru chirie. Una e să dai 300 de euro, alta este să dai 3.000 de euro. Era nevoit să plătească și pentru ceilalți colegi. Nu să-mi plătească doar mie și tu, Costin, descurcă-te, că nu este problema mea.
De la banii de chirie, ajungeam să vorbim despre rezultate, de ce s-a întâmplat în urmă cu opt ani, de când a preluat echipa, cu ce jucător ai avut. Să discutăm despre istorie, despre Hitler. Știa că-mi place să citesc, el fiind profesor de istorie. Încântat de faptul că deviam de la subiect, după patru ore: «Hai să plecăm». «Bine, am discutat, dar banii de chirie?». / «Dacă îi bateți pe Petrolul, o să vă primiți un salariu».
Eu am nouă salarii de primit. Eu trebuie să câștig cu Dinamo, ca să primesc eu un salariu…”, a declarat Marius Postolache.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăMetz – Gloria Bistrița 40-26, în EHF Champions League. Campioana Europei, mult prea bună pentru campioana României
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăKimi Antonelli a câștigat MP al Spaniei la Formula 1! Italianul, tot mai aproape de titlul mondial
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăFără milă! Echipa din Champions League care și-a ”desființat” adversara: 5-1 la pauză. Cum s-a terminat
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăLa 5 zile după ce a fost ”îngropat” de două gafe uriașe pe ”Bernabeu”, Cristi Chivu a spus-o pe față
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login