Connect with us

Fotbal

Bijuteria de la Dunăre – Arena de 23.000 de locuri, de nerecunoscut!

Noua ”bijuterie” din fotbalul românesc urmează să fie construită în locul arenei ”Dunărea”, care urmează să fie demolată.

Stadionul ”Dunărea” de la Galați, de nerecunoscut: ce s-a întâmplat pe vechea arenă

Stadionul ”Dunărea” a fost inaugurat în anul 1962, însă în prezent nu se prezintă deloc în cele mai bune condiții.

Arena cu o capacitate de 23.000 de locuri a fost grav afectată după ce pe suprațafa gazonului s-a derulat un exercițiu la cererea Oranizației Națiunilor Unite (ONU).

Exercițiul ONU, care presupunea pregătirea pentru eventuala primire a unor refugiați ucraineni, a început în mod evident odată cu războiul din Ucraina.

În sfârșit, s-a terminat! Sperăm să nu mai vină. Pista de acolo era funcțională, o pistă de zgură, ca-n anii ’60, ne făceam treaba pe ea. Și terenul ar fi fost funcțional, dar l-au blocat cu corturi! Doi ani a fost acoperit de ele!

Au luat corturile montate acum doi ani, ceea ce rămăsese din ele, fiindcă s-au deteriorat. Dar au rămas tari pe poziție și au continuat cu această nouă acțiune. Ar fi trebuit să fie o acțiune de două-trei zile, dar s-a prelungit până ieri (n.r. – luni, 5 februarie). Au luat ultimele corturi și au nivelat pe unde au stricat în ianuarie.

După ce am făcut public ce au făcut și-au schimbat atitudinea, n-au mai intrat pe pistă decât printr-o zonă de traversare. Dacă-i lăsam să se manifeste, cred că în momentul de față era distrusă complet (n.r. pista). Inițial, au crezut că-i glumă, dar când au văzut că a luat amploare s-au liniștit și nu și-au mai bătut joc”, a transmis Florin Ciocan, antrenor în cadrul CSM Galați, potrivit gsp.ro.

Anunțul făcut de ISU Galați

ISU Galați participă la o acțiune inopinată care se desfășoară în parteneriat cu UNHCR (n.r. Agenția ONU pentru refugiați), privind testarea capacității de operaționalizare a unei tabere mobile de cazare temporară a unor persoane evacuate.

Activitatea se desfășoară pe Stadionul Dunărea, unde este instalată o tabără mobilă. Periodic se organizează astfel de acțiuni destinate testării capacității operaționale pentru gestionarea optimă a diverselor situații de urgență.

Chiar dacă derularea acestora poate genera un disconfort în rândul populației, sunt benefice și binevenite pentru verificarea funcționalității echipamentelor și a tehnicii de intervenție, testarea procedurilor specifice și a timpului de răspuns aferente instituțiilor implicate”, a transmis și ISU Galați, conform sursei citate.

Stadionul ”Dunărea”, demolat. Se va construi o nouă arenă de joc la Galați

Noua arenă de la Galați, care ar trebui să aibă 25.000 de locuri, ar urma să fie finanțată de Compania Națională de Investiții, dar și din alte surse.

Știu că lumea este sătulă de studii de fezabilitate și pe bună dreptate, dar fără aceste studii nu se poate face nicio investiție.

Așadar, alocăm în bugetul de anul acesta suma necesară pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru un stadion nou în Galați. Vrem să aflăm astfel cam cât ne-ar costa o astfel de investiție pe care știu că o așteaptă gălățenii și este necesară.

Ne gândim la un stadion pe care să se poată desfășura atât evenimente sportive, cât și evenimente culturale, muzicale.

De exemplu, dacă vrea să vină Sofia Vicoveanca să cânte pe stadionul din Galați, să o poată face în cele mai bune condiții. Eu cred că un stadion de 25.000 de locuri ar fi bun pentru Galați și, de ce nu, și pentru Brăila”, a spus Ionuț Pucheanu, primarul Galațiului, la Pro Lider FM.

Mai bine de jumătate din părul alb mi l-a scos CNI, cu aceste două proiecte. Sper ca, în cel mai scurt timp, să le văd aprobate și să ne putem apuca de lucru”, a precizat edilul.

Un alt stadion se construiește și la Brașov

În urmă cu două luni, primarul din Brașov, Allen Coliban, anunța că urbea pe care o păstorește va beneficia de un stadion nou, cu o capacitate de 9.716 de locuri, care va costa puțin sub 150 de milioane de lei, aproximativ 30 de milioane de euro.

Acum, Adrian Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, ”a semnat ordinul prin care a fost completată lista-sinteză a obiectivelor de investiții incluse în subprogramul ”Complexuri sportive”, derulat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții”, se arată pe pagina oficială de Facebook a demnitarului. Pe această listă se află și stadionul ”Tineretului” din Brașov.

Refacem Stadionul Tineretului din temelii. Îl aducem la standarde internaționale. Avem indicatorii tehnico-economici aferenți refacerii din temelii a Stadionului Tineretului. Costul total pentru amenajarea stadionului, cu o capacitate de 9.716 locuri este de aproape 150 de milioane de lei.

Noul stadion ar urma să poată organiza meciuri de fotbal, ar îndeplini cerințele de acreditare UEFA, dar ar putea fi folosit și pentru organizarea altor tipuri de evenimente”, transmitea edilul Brașovului, la finalul lunii noiembrie 2023,

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Fotbal

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide