
Eugen Neagoe şi-a criticat dur jucătorii după Sepsi – Gloria Buzău 2-0. Formaţia antrenată de Eugen Neagoe e lanterna clasamentului în Liga 1. De partea cealaltă, covăsnenii au depăşit-o pe FCSB şi au urcat pe loc de play-off.
Neagoe a anunţat o campanie de transferuri intensă la Gloria Buzău. Ferraresso a fost ţinta lui Neagoe după înfrângerea de la Sfântu Gheorghe.
Eugen Neagoe nu şi-a menajat jucătorii după o nouă înfrângere în campionat
„Nu vreau să spun ce le-am spus jucătorilor în vestiar. Ar trebui să se facă un serial cu noi! Dacă din cornerul nostru facem asemenea greșeli… Ferraresso are mingea la picior, o dă la adversar, iar apoi face și penalty. A jucat foarte slab, bine, cu toții am fost modești. Am adus mingea aproape, dar ce să fac? Să mă duc eu să o bag în poartă nu pot.
Dăm mingea la adversar foarte ușor, nu știm când trebuie să dăm o pasă, un șut. Va veni și iarna, va trebui să facem transferuri. Sunt jucători care se vor elimina, se va auzi acum că i-am amenințat, dar asta e situația la fotbal. Așa nu se poate merge la infinit, trebuie să facem ceva”, a declarat Eugen Neagoe pentru digisport.ro după Sepsi – Gloria Buzău 2-0.
Sepsi – Gloria Buzău 2-0. Covăsnenii au urcat pe loc de play-off
Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Gloria Buzău, în primul meci al etapei a 17-a a Ligii 1.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăAdrian Mutu, noul antrenor de la FCSB? Reacția lui Ciprian Marica: „Ar putea să colaboreze cu Gigi Becali”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăJose Mourinho a numit marea problemă a celor de la Real Madrid
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăEmmanuel Culio a pus fotbalul pe „pauză”: „Dan Petrescu mi-a dat mesaj! Am obosit”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăCa la ușa cortului! Mbappe n-a mai ținut cont și a oferit imagini rușinoase în Elche – Real Madrid
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login