
Partida dintre Dinamo și FCSB va avea loc sâmbătă, 2 august, de la ora 21:30.
Antrenorul croat a oferit în primă fază garanția că Andrei Mărginean nu va juca, în urma accidentării din meciul cu Oțelul Galați. În plus, Kopic a dezvăluit că se așteaptă la un meci tare demn de un derby, deși “roș-albaștrii” nu sunt la turație maximă.
“Avem mai mult de 24 de ore până la meci. Mâine dimineață facem ultimele verificări din punct de vedere medical. Dar e sigur că Mărginean nu poate juca.
Derby-urile sunt derby-uri, iar FCSB are calitate. Cei de acolo nu sunt în cea mai bună formă, dar vor fi foarte motivați și nu luăm în calcul că nu vor juca la cel mai bun nivel. Aștept ca ambele echipe să fie motivate, mă aștept să ne luptăm. Jucăm bine în fața fanilor noștri, dar nu avem rezultate. Mâine e o nouă oportunitate.
FCSB nu e în formă maximă. Teoria mea e că au jucat multe meciuri sezonul trecut și nu au avut timp să se odihnească. Au început devreme, au avut Supercupa și preliminariile. Dar, mai devreme sau mai târziu își vor reveni, au calitate.
Zima va apăra la ei, e un portar cu mare experiență, mare calitate, nu se schimbă nimic. Vom încerca să schimbăm lucrurile, știm că FCSB a dominat campionatul, a făcut un sezon bun în Europa, acum nu a început bine, dar trebuie să fim concentrați. Trebuie să dăm totul.
Nikita (n.r. Stoinov) e pregătit, e fericit că a rezolvat problemele cu actele. Va fi parte din echipă. S-a antrenat cu noi în tot acest timp. E tânăr, dar are potențial mare”, a declarat antrenorul croat la conferința de presă.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăDani Coman, despre varianta Marius Șumudică la FCSB: ”De ce să nu fie posibil?”
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmă„Era mort”. Au apărut imaginile! Ce a putut să facă Raheem Sterling, după accidentul de pe autostradă
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăSergiu Stancu: ”Victoria cu Franța demonstrează valoarea naționalei României”
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăA scris istorie în America și a refuzat România: ”Am cerut explicații”
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login