
Grupurile de căutare a persoanelor dispărute din Mexic au anunţat vineri descoperirea a peste 1.000 de fragmente osoase în apropierea unui lac din Ciudad de Mexico, unde autorităţile efectuează săpături de mai bine de o săptămână, relatează AFP.
Fenomenul dispariţiilor în această ţară a apărut în 2006, când autorităţile au lansat o ofensivă militară controversată împotriva cartelurilor de droguri, care a declanşat o escaladare a violenţelor din partea grupurilor criminale şi abuzuri din partea forţelor de securitate. De atunci, au fost înregistrate peste 130.000 de dispariţii. De zece zile, autorităţile din Mexico conduc operaţiuni de căutare în lacul Chalco, situat în estul capitalei.
„Durere şi indignare”
Însă aceste cercetări s-au transformat „într-o criză medico-legală de proporţii incalculabile”, au denunţat într-un comunicat cinci colective de cercetare şi familii independente din oraşul şi statul Mexico, care consideră că autorităţile nu îşi îndeplinesc corespunzător atribuţiile. Potrivit relatărilor unei membre a unui colectiv care a participat la operaţiunile de căutare, activiştii au găsit fragmente osoase în zone în care solul fusese deja analizat de parchetul local.
Militanţii au anunţat „cu durere şi indignare” descoperirea a „cel puţin 1076 de rămăşiţe şi fragmente osoase”. Complexitatea săpăturilor într-un teren lacustru nu trebuie să fie o „scuză pentru a întârzia procesele de cercetare şi conservare”, au adăugat aceştia.
Într-un raport din 13 aprilie, procuratura din Mexico a anunţat descoperirea a 317 „elemente osoase care, conform analizelor preliminare, ar putea corespunde cel puţin trei persoane”. În cadrul unei întâlniri cu autorităţile din capitală, colectivele au solicitat vineri ca cercetările să fie efectuate fără întrerupere până la procesarea completă a sitului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăEchipa din Europa care a lăsat-o mască pe legenda lui FCSB: ”Sunt cu 50 de ani înaintea noastră”
Fostul internațional român a rămas impresionat de infrastructura clubului londonez și consideră că nivelul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăArena Națională va găzdui din nou finala Europa League! Bucureștiul revine în prim-planul fotbalului european
România și-a depus candidatura pentru finala Europa League din 2028 sau 2029, iar Bucureștiul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăL-a lăsat fără reacție pe Bogdan Lobonț! ”Mi-a pus mâna în gât și m-am blocat”
Fostul portar al naționalei României a fost legitimat la AS Roma între 2009 și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăAu bătut palma! Care este noua ”casă” a lui Dinamo până la finalul anului
”Câinii” vor juca pe Arena Națională toate partidele în care vor avea statut de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login