Dragoş şi Adrian Pavăl, fondatorii și proprietarii Dedeman, una dintre cele mai de succes companii din România, sunt implicați și în fotbal.
Deși au o avere impresionantă, cei doi oameni de afaceri nu s-au repezit către brandurile mari din fotbalul intern, ci au ales să își bage banii în eșaloanele inferioare, la FC Bacău.
Costel Enache: ”Academia e baza pentru noi”
Formația moldavă ocupă fotoliul de lider în seria 1 a ligii a 3-a, însă tehnicianul Costel Enache a punctat faptul că dezvoltarea academiei este obiectivul principal.
”Încercăm să menținem o linie. Avem proiecte pe termen mediu. Eu nu mă consider la liga a treia. Academia e baza pentru noi, nu neapărat echipa care e cel mai sus.
Nu contează rezultatele de moment, ci doar să ținem o linie metodică, să dezvoltăm copiii, să ajungem la o academie normală. Până atunci, încercăm să le rezolvăm”, a spus Costel Enache, în exclusivitate pentru iAMsport.ro.
Întrebat despre implicarea fraților Pavăl, Costel Enache a evitat elegant răspunsul: ”Nu aș vrea să vorbesc despre asta, despre organigramă…”.
FC Bacău a terminat sezonul regulat cu 44 de puncte, cu 7 puncte mai multe decât ocupanta locului secund, Știința Miroslava. În ultima etapă, gruparea băcăuană a demolat-o pe CSM Vaslui, scor 7-0.

Frații Pavăl, în topul celor mai bogați oameni din România
Adrian Pavăl și Dragoș Pavăl sunt în top 5 cele mai bogate persoane din România și în top 2500 la nivel mondial, conform celor de la Forbes.
Topul pe țara noastră este condus de Ion Stoica și Matei Zaharia, cu o avere de 2.5 miliarde de dolari. Fostul tenismen Ion Țiriac este pe ultima treaptă a podiumului, cu 2.1 miliarde de dolari, în timp ce locurile 4 și 5 sunt ocupate de Dragoș Pavăl, cu 2 miliarde de dolari, și Adrian Pavăl, cu 1.3 miliarde de dolari.
La nivel mondial, podiumul este alcătuit din Elon Musk (335.2 miliarde de dolari), Jeff Bezos (213.9 miliarde de dolari și Mark Zuckerberg (210 miliarde de dolari).
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăDenis Alibec ”s-a rupt”
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăCu Vinicius gata de ”cel mai mare transfer al anului”, Real Madrid s-a hotărât și l-a anunțat: 27 iulie!
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFarul – Corvinul LIVE SCORE (17:30). Echipa lui Sabău țintește prima victorie a sezonului. Echipele de start
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Farul – Corvinul, duelul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăDupă ce i-a murit fratele, a spus ADIO. Apoi, a decedat și tatăl lui, iar acum e grădinar: ”Avem pepeni galbeni și verzi”
SuperLiga: Dinamo – Universitatea Craiova, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Corvinul, sâmbătă,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login