
Andy Murray s-ar putea alătura lui Djokovic la turneele ATP Masters 1.000 de la Indian Wells și Miami, programate luna viitoare, înainte ca sezonul pe zgură să culmineze cu Grand Slam-ul de la Roland Garros, în iunie.
Murray, care s-a retras anul trecut, a câștigat primele dintre cele două sale titluri la Wimbledon după ce l-a învins în finală pe Djokovic, în 2013, una dintre cele 14 victorii obținute în cariera sa în fața sârbului.
Novak Djokovic, eliminat de la Doha
Novak Djokovic, numărul 7 mondial, revenit în competiție după o ruptură musculară la coapsa stângă, a fost eliminat în primul tur al turneului ATP de la Doha (Qatar) de italianul Matteo Berrettini, care s-a impus în două seturi, cu 7-6 (7/4), 7-2, într-o partidă disputată marți.
Aceasta a fost prima întâlnire între cei doi jucători după trei ani și jumătate, italianul obținând cu această ocazie prima sa victorie în fața lui Djokovic, după patru înfrângeri consecutive.
Djokovic, în vârstă de 37 de ani, cap de serie numărul 3 la Doha, a disputat cu această ocazie primul său meci de simplu după accidentarea care l-a făcut să se retragă în semifinalele Openului Australiei.
Sârbul, care are în palmares 99 de titluri cucerite în circuitul profesionist, 24 dintre ele de Mare Șlem, nu a mai pierdut în primul tur din 2022, când a fost învins de spaniolul Alejandro Davidovich Fokina la turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo.
Novak Djokovic se va concentra acum asupra probei de dublu de la Doha, în care face pereche cu spaniolul Fernando Verdasco. Cei doi urmează să înfrunte în sferturile de finală cuplul compus din Harri Heliovaara (Finlanda) și Henry Patten (Marea Britanie).

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăReal Madrid va juca în Ungaria
SuperLiga: UTA Arad – Oțelul Galați, vineri, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăDaniel Bîrligea, ”pus la zid” pentru ce a făcut după FCSB – Auda: ”Nu ai voie. Trebuie să fii inteligent”
SuperLiga: UTA Arad – Oțelul Galați, vineri, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăCe lovitură: Pep Guardiola și-a ales următoarea echipă, după ce a refuzat Italia
SuperLiga: UTA Arad – Oțelul Galați, vineri, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA picat transferul lui Ștefan Baiaram la Anderlecht? Belgienii au luat o decizie neașteptată
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover S-a vorbit tot mai...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login