
Sportiva Andreea Beatrice Ana, medaliată cu bronz la cat. 55 kg, marţi, la Campionatele Mondiale de lupte de la Zagreb (Croaţia), a declarat, vineri, la Aeroportul “Henri Coandă”, că reuşita ei reprezintă un prag depăşit în cariera sa, următorul fiind reprezentat de visul de a cuceri o medalie la Jocurile Olimpice.
“Pentru mine această medalie înseamnă foarte mult. Este un prag pe care l-am depăşit, mă bucur că am reuşit, în sfârşit, să urc pe podiumul mondial. A fost cea mai grea de obţinut medalie. A fost un concurs greu per total. Am avut cinci meciuri intense, fiecare diferit. Mă bucur că am reuşit să mă adaptez, să mă concentrez şi să urc în sfârşit pe podium. Privesc cu motivaţie, cu încredere către Jocurile Olimpice. Îmi doresc să fac tot ce ţine de mine ca să îmi îndeplinesc şi acel scop. Ăla va fi ţelul suprem de îndeplinit”, a declarat sportiva română.
Andreea Ana, după bronzul cucerit la Campionatele Mondiale de lupte: “Privesc cu încredere către Jocurile Olimpice”
Ana a explicat că i-a fost destul de greu să revină în cursa pentru medalie după înfrângerea din semifinale: “A fost destul de greu să mă adun, mai ales că am pierdut la un scor foarte strâns. Dar asta înseamnă să fii profesionist, pentru că trebuie să obţii o medalie, nu contează ce culoare are. Diferenţa de culoare au făcut-o de data aceasta pentru mine nişte greşeli de tactică”.
Accidentată la frunte, Ana a explicat că sportul de contact vine la pachet şi cu astfel de răni şi că familiei îi este mai greu atunci când o vede lovită.
“Sportul de contact vine la pachet cu astfel de situaţii. Nu e nimic grav. O să mă refac. Într-o săptămână sunt ca nouă. Nu pot să zic care dintre ele m-a zgâriat sau lovit, nu ştiu exact unde m-am lovit, dar am rămas cu acest suvenir de la Mondiale. Dar se întâmplă, sportul de contact vine la pachet cu astfel de situaţii. Mama este 100% implicată şi trăieşte alături de mine fiecare meci. Câteodată îmi pare rău că trebuie să simtă chestiile astea pe pielea ei, dar mă susţine şi sunt mândră. Nu ştiu dacă s-a speriat, pentru că nu e prima oară când mă vede aşa, dar nu-i vine bine, e normal, e mamă”, a mai spus Andreea Ana la întoarcerea în ţară.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăThomas Tuchel, după decizia din Anglia – Croația 4-2: „În mod normal, nu aș fi făcut-o niciodată”
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăUzbekistan – Columbia 1-3. Sud-americanii au răpus trupa lui Cannavaro și sunt pe primul loc în grupă
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăCăpitanul a „aruncat prosopul”, după primul meci de la CM 2026: „Acum o să ne batem la locul doi”
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmă„N-are niciun rost”. Ce a spus selecționerul Portugaliei, după ce Ronaldo a jucat tot meciul cu RD Congo
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login