
Antrenorul clubului din Gruia a tras un semnal de alarmă după fluierul final și a transmis că atât el, cât și jucătorii, trebuie să pună umărul pentru a scoate echipa din această criză.
Urmează duel cu ”U” Cluj pentru Andrea Mandorlini
Confirmat în funcție de Neluțu Varga, Andrea Mandorlini nu a reușit să o scoată pentru moment din criză pe CFR Cluj. La meciul în care au debutat Islam Slimani și Kurt Zouma, gruparea din Gruia a scos doar un punct din jocul cu UTA.
Imediat după acest duel, antrenorul CFR-ului a tras un semnal de alarmă cu privire la situația în care se află echipa și l-a felicitat în același timp de atacantul algerian pentru joc, dar și pentru contribuția de la golul marcat de Biliboc.
„Prima repriză nu am jucat bine, după pauză am făcut modificări, jocul s-a schimbat și am fi putut chiar să câștigăm. Cred că am jucat sub ceea ce putem, dar sper să ne revenim curând. Ne-am dorit mult asta. Trebuie să facem puțin mai mult. În repriza a doua meritam victoria.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona ar putea profita de un ajutor financiar din partea La Liga
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHSC Blomberg Lippe – Gloria Bistrița 23-28. Campioana României a debutat cu dreptul în Champions League!
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăE Gata! I-au decis soarta, după ce Fiorentina a ajuns pe ultimul loc în Serie A
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOUT! A cerut peste 200.000 de euro să joace în România, iar acum i-au reziliat contractul
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login