
Italianul Andrea Compagno urmează să dea lovitura carierei atât din punct de vedere financiar, cât şi fotbalistic. Fostul atacant al celor de la FCSB şi FCU Craiova urmează să semneze cu spaniolii de la Rayo Vallecano. Îl va avea coleg pe un jucător român de naţională, Andrei Raţiu.
Andrea Compagno i-a convins pe madrileni să îl transfere. Astfel, italianul se întoarce într-un campionat din Europa din 2026. După ce a primit oferte din Emiratele Arabe Unite, Japonia și Spania, atacantul va ajunge în La Liga.
Andrea Compagno, aproape de un salariu uriaş
Jeonbuk nu îi va da drumul însă imediat lui Andrea Compagno. Fostul atacant de la FCSB va evolua în La Liga din a doua parte a sezonului. În acest mod va avea șansa de a ajunge în premieră la naționala mare a Italiei, așa cum visează.
Și din punct de vedere financiar, Andrea Compagno iese câștigat, conform digisport.ro. Sursa citată spune că fotbalistul italian va semna un contract pe doi ani cu Rayo Vallecano, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. În primul sezon va încasa 2 milioane de euro. Apoi, salariul său va creşte. în al doilea sezon va primi 2,5 milioane și 3 milioane în al treilea, dacă se va activa opțiunea de prelungire.
Rayo Vallecano a insistat pentru Andrea Compagno în ultimele zile. Oficialii clubului spaniol au ajuns la un acord cu Jeonbuk pentru fotbalist. 6 milioane de euro vor plăti ibericii, sumă la care se vor adăuga și anumite bonusuri. Compagno va ajunge în iarnă la Rayo Vallecano. Jeonbuk a fost de acord cu transferul, doar cu condiția ca ibericii să-l lase pe fotbalist să joace în cele 15 meciuri rămase de disputat în Coreea de Sud.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăKhvicha Kvaratskhelia e UNIC! A intrat în istoria UEFA Champions League
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSpecialiștii, opinii diferite la faza controversată de la Bayern – PSG: ”Clar”
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Arbitrul și-a pierdut mințile!” Sau nu? Ce spune regulamentul în cazul fazei în care mingea l-a lovit CLAR în mână pe Neves
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBayern Munchen – PSG 1-1 (5-6 la general). Parizienii s-au calificat în finala UEFA Champions League
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login