-
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: ”U” Cluj – Rapid, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Reacția Federației Române de Gimnastică, după suspendarea primită de Ana Bărbosu de la ITA: ”Reprezintă o realitate relativ nouă”
Galerie Foto
„Federaţia respectă pe deplin activitatea organismelor competente şi integritatea procesului aflat în desfăşurare. În acelaşi timp, consideră esenţial ca orice sportiv să beneficieze de echilibru, susţinere instituţională şi respectarea drepturilor procedurale, fără concluzii sau etichetări premature.
Pe durata acestei proceduri, sportivei îi este oferit suport administrativ, coordonare procedurală şi sprijin instituţional adecvat, în limitele competenţelor federale şi cu respectarea strictă a regulamentelor internaţionale aplicabile. Totodată, acest context evidenţiază complexitatea tot mai mare a obligaţiilor administrative asociate sportului de înaltă performanţă internaţional.
Sportivii gestionează permanent competiţii, deplasări, cantonamente şi programe internaţionale desfăşurate într-un cadru administrativ antidoping extrem de riguros. Aceste situaţii reprezintă o realitate relativ nouă şi necesită adaptarea permanentă a mecanismelor de comunicare, prevenţie şi suport administrativ„, precizează FRG în comunicatul publicat pe pagina oficială de Facebook, potrivit Agerpres.
„Federaţia Română de Gimnastică a luat act de comunicarea oficială publicată de International Testing Agency privind iniţierea unei proceduri referitoare la o posibilă încălcare a prevederilor art. 2.4 din Codul Mondial Antidoping în cazul sportivei Ana Maria Bărbosu, în legătură cu trei situaţii de tip ‘whereabouts failures’. Federaţia consideră important să clarifice faptul că această procedură nu vizează depistarea unei substanţe interzise, ci obligaţii administrative ale sportivei privind localizarea şi disponibilitatea pentru controale antidoping în afara competiţiei. În conformitate cu procedurile prevăzute de cadrul internaţional antidoping, sportiva se află în prezent sub suspendare provizorie pe durata desfăşurării procedurilor aferente acestui caz. Această măsură procedurală nu reprezintă însă o decizie finală asupra fondului cauzei, iar sportiva beneficiază de toate drepturile prevăzute de regulamentele internaţionale, inclusiv dreptul deplin la apărare şi contestare„, se arată în document.
Federația Română de Gimnastică cooperează cu ANAD
FRG precizează totodată că are o colaborare foarte bună cu Agenţia Naţională Anti-Doping privind prevenţia.
„Protejarea sportului curat presupune nu doar respectarea strictă a regulamentelor internaţionale, ci şi dezvoltarea unei culturi solide de educaţie, prevenţie şi responsabilitate în sportul de performanţă. Există o colaborare foarte bună cu Agenţia Naţională Anti-Doping, iar această colaborare va continua în direcţia consolidării componentelor de educaţie, prevenţie şi suport administrativ pentru sportivii de performanţă.
Performanţa sportivă trebuie susţinută prin responsabilitate, prevenţie şi mecanisme reale de suport pentru sportivi, atât în pregătirea sportivă, cât şi în gestionarea obligaţiilor administrative asociate sportului internaţional modern„, se mai arată în comunicat.
Gimnasta română Ana Maria Bărbosu a fost suspendată provizoriu de Agenţia Internaţională de Testare (ITA), din cauza încălcării regulamentului antidoping, respectiv trei abateri de la furnizarea localizării într-o perioadă de 12 luni.
Gimnasta, studentă la Universitatea Stanford din California, a cerut ca acest caz să fie trimis spre judecare Tribunalului de Arbitraj – Divizia de Antidoping Sportiv, unde sportivii au oportunitatea de a furniza explicaţii şi probe legate de cele trei abateri de localizare.
Conform regulamentelor antidoping, sportivii de performanţă sunt obligaţi să anunţe în aplicaţia ADAMS domiciliul sau locul unde se află timp de 60 de minute în fiecare zi pentru ca agenţii să poată efectua teste inopinate. Se consideră abatere dacă un sportiv nu este găsit la locaţia anunţată în interval de 60 de minute. Trei astfel de abateri de la regulamentul antidoping pe parcursul unui an calendaristic duc la sancţionarea sportivului, chiar dacă acesta nu are niciun test pozitiv.
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că suspendarea provizorie a gimnastei Ana Maria Bărbosu de către Agenţia Internaţională de Testare (ITA) reprezintă pentru sportul românesc un moment dificil şi neplăcut, care trebuie să reprezinte totodată un semnal pentru federaţii în ceea ce priveşte educaţia sportivilor.
Conform declaraţiilor făcute anterior de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, şi de preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Ana Maria Bărbosu riscă până la doi ani de suspendare.
Etichete: anad , federatia romana de gimnastica , ana barbosu , suspendare ana barbosu , ita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA spus ”DA”: Real Madrid s-a înțeles cu noul antrenor la salariu și la durata contractului!
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Rapid, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAdrian Mutu nu a avut milă de un jucător de la CFR, după egalul cu Craiova: ”Anonim! Nu am auzit de el”
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Rapid, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Luați eventul?” Filipe Coelho, după CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Rapid, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNu Jose Mourinho! Iker Casillas a ”găsit” antrenorul pentru Real Madrid la care nimeni nu s-ar fi așteptat
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Rapid, sâmbătă,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login