Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Serena Williams, unul dintre cele mai sonore nume din istoria tenisului, urmează să se întoarcă la Wimbledon atât la simplu, cât și la dublu, după ce a revenit în circuitul WTA la începutul lunii. Înainte de startul competiției pe care a câștigat-o de șapte ori la simpu, americanca a vorbit despre sentimentele care o încearcă, dar și despre moștenirea sa din “sportul alb”.
Turneul de mare șlem de la Wimbledon este pe cale să înceapă, iar multe perechi de ochi vor fi ațintite asupra unui singur subiect: marea revenire a Serenei Williams pe iarba de la All England Club. După ce a revenit în tenis după patru ani și a jucat la dublu la Queen’s și la Berlin, tenismena de 44 de ani a primit inițial un wild card pentru a evolua la dublu alături de sora sa, Venus, după care a fost invitată și pe tabloul de simplu.
Ce a spus Serena Williams înainte de primul meci la Wimbledon
Cu o zi înainte de debutul pe iarba londoneză, când Serena o întâlnește pe Maya Joint, sportiva din SUA a vorbit cu jurnaliștii despre cum se simte înainte de primul ei meci după patru ani la unul dintre turneele la care a scris istorie.
Williams a făcut o confesiune interesantă și a mărturisit că are frică de “scenă”, referindu-se la presiunea de a evolua în fața publicului, deși a menționat ulterior că sentimentul respectiv dispare odată ce intră pe teren.
“Mă aștept să am emoții. Sunt cum am fost înainte de fiecare meci pe care l-am jucat în viața mea. Cred că asta arată pasiunea, iubirea și dedicarea față de ceea ce făceam.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCât s-a terminat Hapoel Beer Sheva – Dinamo Zagreb! Meci de Europa League pe Giulești
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăManchester United – Brighton 2-3. „Remontada” pe Old Trafford și „Diavolii” sunt OUT din Cupa Ligii Angliei
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRomânia – Franța 3-2, la Campionatul European! ”Tricolorii” au revenit de la 0-2 și urmează optimile
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăÎn mai puțin de 24 de ore: Real Madrid i-a luat fața Barcelonei și e favorită la transfer!
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login