Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Căpitanul lui Dinamo, Cătălin Cîrjan (23 de ani), a reacţionat după ce a fost eliminat de Istvan Kovacs (41 de ani) în derby-ul Dinamo – FCSB 2-1.
Cîrjan a subliniat că l-a surprins mai ales decizia lui Kovacs de la duelul dintre el şi Korenica. „Câinii” au cerut penalty la acea fază. Kovacs acordase iniţial lovitură liberă de la marginea careului. După ce a văzut faza pe monitor, la VAR, Kovacs a anulat chiar şi lovitura liberă.
Cătălin Cîrjan crede că nu trebuia să fie eliminat în Dinamo – FCSB 2-1
„Sunt foarte fericit, o victorie mare în seara asta. În vestiar a fost o bucurie de nedescris, dar sunt doar 3 puncte și trebuie să continuăm. Sunt o echipă bună, am încercat să atacăm, să dăm la poartă, dar cel mai important e că am câștigat.
(n.r. despre duelul controversat cu Korenica din minutul 22) Nu pot să zic foarte multe, mi-am făcut preluare, am vrut să dau la poartă, el a venit și am simțit că mi-a luat piciorul. Din punctul meu de vedere a fost fault, dar dacă nu a dat… Am fost șocat pentru că s-a uitat de mai multe ori, așteptam să aleagă ori penalty, ori lovitură liberă, dar el a întors faza. Îi respect decizia și așa a fost decizia.
(n.r. Ai simulat?) În prima fază nu, am fost lovit, am încercat să continui și după am căzut. Nu am cerut fault, nu știu de ce mi-a dat al doilea galben și asta e.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăScene neverosimile la Dinamo – FCSB: Istvan Kovacs, de trei ori în zece minute la monitorul VAR! Deciziile luate
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInter – Napoli 3-2. Elevii lui Chivu au revenit de la 0-2 / Fiorentina – Torino 1-2. Pasă de gol pentru Drăgușin
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRayo – Santander 3-2. Rațiu a marcat superb! Bilbao – Atletico Madrid 3-0. Eșec usturător pentru Diego Simeone
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDinamo – FCSB 2-1. Derby cu de toate pe ”Arcul de Triumf”: controverse, cartonașe roșii, autogol și penalty ratat
05.09.2026, 22:35 SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login