
FCSB a avut o deplasare dificilă la Galați, unde a întâlnit o echipă în compania căreia, în ultima perioadă, nu a avut rezultate grozave. Oțelul venea cu un moral pozitiv, după un meci bun pe terenul Farului, câștigat pe final, iar băieții lui Dorinel ar fi vrut să își continue forma bună și în partida împotriva campioanei.
Dar cum planul de acasă nu prea se potrivește cu cel din târg, ”la verde” lucrurile s-au așezat altfel. După cum poate era și de așteptat, FCSB a trecut la cârma jocului încă din primul minut. Formația lui Charalambous & Pintilii, fără a da impresia în vreun moment că ar forța prea mult, a deschis scorul rapid prin (același) Bîrligea, care a fructificat centrarea unui alt nou-venit, Ștefănescu.
Tot Ștefănescu a fost servantul și la golul de 2-0, când Musi a profitat de o ezitare a portarului advers și i-a luat pe gălățeni prin surprindere când a apărut, parcă de niciunde, la finalizare, stabilind și scorul pauzei.
Ce fotbalist e Bîrligea!
La scurt timp după reluarea partidei, Bîrligea (ce transfer!) a reușit „dubla” și astfel echipa gazdă, recunoscută pentru calitatea defensivei și numărul mic de goluri primite în acest sezon, se vedea condusă acasă cu 3-0. Dar după o neglijență a roș-albaștrilor în apărare, Oțelul a primit un penalty, pe care l-a și transformat, reducând astfel din diferență și fanii deja sperau la o remontada.
Oțelul a ieșit la joc, lăsând astfel spații mari în apărare, iar pe fondul acestei decizii FCSB a avut o serie de ocazii monumentale, tratate destul de superficial însă, iar tabela a rămas neschimbată. Asta până când au primit și oaspeții un penalty, ratat de Olaru.
Totuși, căpitanul a fost pe fază și a marcat pentru 4-1 după respingerea portarului. Interesant totuși că ”Mexic” nu l-a lăsat pe Tănase să execute lovitura de pedeapsă, dar acest lucru e mai puțin important, mai ales după o asemenea victorie.
În continuare cred că FCSB este principala favorită la titlu și în acest sezon. Am spus mai demult că nu cred că Oțelul sau U Cluj au loturile necesare pentru a duce o bătălie pentru campionat și că, cel mai probabil, va veni o perioadă de recul pentru ambele.
Drept dovadă, asta s-a și întâmplat, deși mi-ar plăcea să le văd pe amândouă în play-off. Atât Neluțu, cât și Dorinel ar merita o astfel de încununare a muncii din acest sezon, însă cred că până la urmă va fi o bătălie în 3 pentru locul 6: Dinamo, Oțelul și U Cluj. Dar mai e mult până departe, așa că om trăi și om vedea.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
Andrei Rațiu, față în față cu transferul carierei
Alte Sporturi
Dorit de FCSB, Florinel Coman a ales
Alte Sporturi
Mohamed Salah e UNIC la Cupa Mondială
Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Rațiu, față în față cu transferul carierei
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorit de FCSB, Florinel Coman a ales
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJulian Nagelsmann a reacționat, după lovitura grea primită de Germania! OUT de la Cupa Mondială
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCSB a trimis oferta de 700.000 de euro pentru un jucător din SuperLiga și a primit răspunsul
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin


You must be logged in to post a comment Login