-
UCL: Bodo/Glimt – Inter, miercuri, 22:00, DGS 1
-
UCL: Qarabag – Newcastle, miercuri, 19:45, DGS 1
Partida a fost întreruptă timp de 10 minute, după ce Vinicius l-a acuzat pe Gianluca Prestianni că i-a adresat insulte rasiste. Apoi, Vinicius a fost huduit la fiecare atingere de balon de cei peste 60.000 de spectatori prezenți în tribunele stadionului.
Alvaro Arbeloa: ”Vini este bine, calm. Dacă fotbaliștii nu sunt cei care pun capăt acestui lucru, e foarte complicat”
La finalul partidei, Alvaro Arbeloa, antrenorul lui Real Madrid, a oferit un scurt interviu și prima dată a fost întrebat care este starea lui Vinicius.
Tehnicianul ”Los Blancos” a transmis că brazilianul s-a calmat, dar că astfel de momente trebuie să dispară din fotbalul modern.
”Vini este bine, calm. E ceva ce nu-i place nimănui, jucătorul de la Benfica trebuie întrebat ce a spus. E ceva ce trebuie să eradicăm din lumea fotbalului și dacă fotbaliștii nu sunt cei care pun capăt acestui lucru, e foarte complicat.
Primul lucru pe care mi-l doresc de la echipa mea este ca aceasta să fie solidă, să fie serioasă, consecvența pe care am avut-o și apoi am dominat, am meritat să marcăm mai multe goluri decât am luat acasă.”, a spus Arbeloa, citat de Marca.
VIDEO cu rezumatul partidei Benfica – Real Madrid 0-1
Nicolas Otamendi i-a arătat lui Vinicius trofeul Cupei Mondiale pe care îl are tatuat pe piept
În minutul 90+5, Nicolas Otamendi a fost implicat într-un alt episod mai puțin întâlnit, de această dată alături de Vinicius Junior.
La un corner, argentinianul îl avea în marcaj pe Vinicius și a avut timp să-i spună câteva cuvinte brazilianului, dar și să-și ridice tricoul pentru a-i arăta unul dintre tatuajele pe care le are pe piept.
Este vorba despre trofeul Cupei Mondiale, pe care și l-a tatuat pe piept după competiția câștigată cu Argentina în 2022 și care îi lipsește lui Vinicius din palmares.
Galerie Foto
VIDEO cu momentul cu Otamendi și Vinicius
Etichete: real madrid , benfica , alvaro arbeloa , vinicius , video benfica real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRuptura Mirel Rădoi – Gigi Becali, comentată de Gică Craioveanu: “Și Guardiola, și Mourinho”
Mirel Rădoi a luat decizia de a pleca de la FCSB la finalul acestui...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă“Aștept lada de șampanie!” Pariul câștigat de Florin Manea pe seama lui Borza + atac la Angelescu: „Nici Miliția nu-l preia”
Impresarul Florin Manea, care îl reprezintă pe Radu Drăgușin, susține că a avut mereu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRăzvan Marin, mesaj din suflet pentru fani, după ce AEK a fost la un pas de remontada cu Rayo: “Aş dori să fac asta”
Răzvan Marin a încheiat dezamăgit meciul dintre AEK Atena şi Rayo Vallecano, din returul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRăzvan Marin, mesaj din suflet pentru fani, după ce AEK a fost la un pas de remontada cu Rayo: “Aş dori să fac asta”
Răzvan Marin a încheiat dezamăgit meciul dintre AEK Atena şi Rayo Vallecano, din returul...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login