
Conform primasport.ro, Dobre a avut un conflict cu suporterii de la tribuna aflată în spatele băncilor de rezerve. Totul a degenerat însă când fotbaliştii au ajuns în faţa peluzei, unde, din nefericire, au fost înjuraţi de ultraşi şi loviţi chiar cu bețele folosite la tobe. Herea susţine că un război cu fanii nu poate aduce nimic constructiv.
Alex Dobre, criticat după ce a intrat în conflict cu fanii Rapidului
“Când intri într-un conflict cu suporterii, niciodată nu ai de câştigat. Nu îi înţeleg atitudinea. Înţeleg că eşti unul din jucătorii care ai dus Rapidul în spate, pentru că ai marcat foarte mult.
A trăit prin tine Rapidul, dar atâta timp cât tu nu ai evoluţii foarte bune, nu văd de ce ai face gesturile astea, pentru că nu te ajută cu nimic. Eu înţeleg supărarea suporterilor, pentru că îşi doreau şi aşteptau acest titlu de foarte mulţi ani, iar anul acesta era un moment foarte bun pentru a câştiga.
Cred că cel mai mult îi deranjează atitudinea pe care au avut-o jucătorii. Nu înţeleg de unde neputinţa asta în a doua repriză, mai ales cea ofensivă. Pentru că dacă s-ar fi dus peste ei, dacă ar fi avut ocazii, dacă ar fi încercat, dacă ar fi avut o altă atitudine, eu sunt sigur că suporterii nu i-ar fi apostrofat la finalul meciului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăSUA – Elveţia se joacă ACUM! Canada şi Finlanda au început cu dreptul Campionatul Mondial de hochei
2/3 Min. 15:33: Canada – Suedia 3-3: Mattias Ekholm restabileşte din nou egalitatea. Şase...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăSUA – Elveţia se joacă ACUM! Canada şi Finlanda au început cu dreptul Campionatul Mondial de hochei
2/3 Min. 15:33: Canada – Suedia 3-3: Mattias Ekholm restabileşte din nou egalitatea. Şase...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăOUT de la Cupa Mondială: „Decizia neplăcută a șocat întreaga lume”
SuperLiga: FC Argeș – Rapid, vineri, 20:30, DGS 1 Interviurile Digi Sport: Valeriu Iftime,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăAdevărul din spatele imaginilor care au lăsat ”mască” întreaga planetă
SuperLiga: FC Argeș – Rapid, vineri, 20:30, DGS 1 Interviurile Digi Sport: Valeriu Iftime,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login