-
SuperLiga: Rapid – UTA Arad, vineri, 20:30, DGS 1
-
Europa League: Tragere la sorți faza ligii, vineri, ora 14:00, DGS 1
- Davie Selke a deschis scorul în minutul 7, dar oltenii au replicat prin Alexandru Cicâldău (8), Ștefan Baiaram (27) și Steven Nsimba (82).
Alexandru Cicâldău, după calificarea Universității Craiova în Conference League: ”Trebuie să ne bucurăm că am realizat ceva mare”
La finalul meciului cu Istanbul Bașakșehir, Alexandru Cicâldău (28 de ani) s-a declarat fericit pentru calificare, dar și pentru forma sa foarte bună din această perioadă.
Acesta a dezvăluit că în urmă cu 3-4 luni abia putea să meargă.
”Știam că ne va aștepta un meci dificil. Mă bucur că am marcat din nou, după ce au avut ei 1-0. Am dat dovadă de caracter.
Mister are un merit mare, ne-a spus de la meciul tur că ne așteaptă o partidă grea. Am făcut două meciuri bune.
Pentru mine e o perioadă foarte bună. Am realizări. Acum 3-4 luni nu puteam merge. Acum își ajut echipa și e cea mai mare bucurie.
Fanii ne-au încurajat foarte mult. Trebuie să ne bucurăm că am realizat ceva mare. Mai avem un meci campionat.
Sunt meciuri importante, de astea ne-am apucat de fotbal, să jucăm astfel de meciuri”, a spus Alex Cicâldău, la flash-interviu.
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova – Bașakșehir 3-1
Etichete: alex cicaldau , video universitatea craiova basaksehir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCum a numit Dean Zandbergen viața în SuperLigă, după ce a marcat primul său gol pentru Dinamo
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNuno Campos, după Csikszereda – Dinamo 1-3: „Cred că am fost destul de clar!”
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDanny Armstrong, avertisment pentru SuperLigă după Csikszereda – Dinamo 1-3: „Ăsta e doar începutul”
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRaul Opruț și-a scos ”colții”, după Csikszereda – Dinamo 1-3: ”Suntem cea mai bună echipă din România”
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login