
-
Fotbal: Franța – Canada, duminică, 22:10, DGS 1
-
Fotbal: Italia – Bosnia si Hertegovina, duminică, 21:45, DGS 2
Carlos Alcaraz a câștigat turneul de la Roland Garros
Galerie Foto
Un meci maraton, care a durat mai bine de patru ore, între doi jucători foarte obosiţi, s-a încheiat cu succesul lui Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, clasat o poziţie mai sus decât adversarul său. Alcaraz a reuşit să revină după momentele slabe din setul al treilea, adjudecat de Zverev, deşi spaniolul condusese cu 5-2.
Zverev, în vârstă de 27 de ani, a jucat a doua sa finală de Grand Slam din carieră, după cea din 2020, de la US Open, pierdută în faţa lui Dominic Thiem. Germanul a obţinut medalia de aur în urmă cu aproape trei ani la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Carlos Alcaraz (21 de ani) câştigase cele două finale de Grand Slam disputate până acum, la US Open în 2022 şi la Wimbledon în 2023. Astfel, el are trei titluri de Grand Slam pe trei suprafeţe diferite.
- Spaniolul îl eliminase în prima semifinală pe viitorul lider mondial, italianul Jannik Sinner (2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3).
Este prima oară când tenisul masculin are un nou campion la Roland Garros după victoria elveţianului Stan Wawrinka în 2015.
Pentru prima dată după 2004, o finală de la Roland Garros s-a jucat fără niciunul din membrii Big 3, Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic, deşi ultimii doi au fost prezenţi pe tablou, notează Agerpres.
Etichete: roland garros , finala roland garros , alexander zverev , carlos alcaraz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Voluntari – FC Botoșani 1-1. Egalitate la pauză!
De cealaltă parte, FC Botoșani a încheiat play-out-ul Ligii 1 pe poziția a patra,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPrimul gol din noul sezon de Liga 1 a fost un autogol. Greşeală uriaşă în Voluntari – Botoşani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCare sunt cele 22 de echipe care vor juca în Liga a 2-a? FRF, anunț uriaș pentru o echipă retrogradată
*Ca urmare a depunerii cererilor de înscriere, pentru sezonul 2026-2027 a rămas un loc...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReal Madrid a stabilit condiții clare! Când vor demara „los blancos” negocierile pentru Michael Olise
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Michael Olise își va...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login