
Adrian Porumboiu a avut şi el un răspuns pentru Mircea Lucescu, după ce selecţionerul României a spus Ion Crăciunescu o ajuta pe Steaua să câştige.
Adrian Porumboiu a intervenit şi el în polemică şi spus că el nu a avantajat niciuna dintre cele două mari rivale. Mai mult, Porumboiu a spus că în anii ’80 Steaua avea echipă mai bună decât Dinamo.
Adrian Porumboiu, răspuns acid pentru Mircea Lucescu
”Eu am arbitrat Steaua – Dinamo pe timpul ăla, n-am avut treabă nici cu Steaua, nici cu Dinamo, dar exagerează aici. Steaua, să fim foarte corecți, la vremea aceea, vorbind punctual, avea echipă mai bună decât Dinamo. Punct!
Mie mi-au spus cei de la Dinamo că aș fi stelist… Doamne-Dumnezeul, nici vorbă! Dar aveau echipă bună, drept dovadă au câștigat Cupa Campionilor Europeni.
Eu n-am avut niciun fel de treabă cu Valentin Ceaușescu. Chiar era la un meci pe Steaua și nu știam cine e. Și l-am întrebat pe Iordache, fostul portar. Și mi-a zis că e Valentin Ceaușescu. Ca să fim serioși, la vremea aceea, și Dinamo umbla la grupa mare la tentațiile arbitrilor. Și atunci se formase așa o linie, care unii erau cu Dinamo… Dinamo avea, mă rog, echipele de casă… Și arbitrii la fel. Erau arbitrii de casă ai lui Dinamo, arbitrii de casă ai Stelei… Uite, Porumboiu n-a fost nici la Dinamo, nici la Steaua, dar se umbla cu mizerii, cu porcării.
Deci nu e adevărat. Eu îl respect pe Lucescu, a fost și este un antrenor mare de tot, dar disputele ar trebui să se oprească la nivelul la care au fost”, a spus Adrian Porumboiu pentru iamsport.ro.

Alte Sporturi
Rusia a primit vestea de la Lausanne
Alte Sporturi
Rusia a primit vestea de la Lausanne
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRusia a primit vestea de la Lausanne
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRusia a primit vestea de la Lausanne
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăStop! Lovitură după lovitură pentru Cristi Chivu la Inter
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFarul și-a prezentat noile echipamente, printre butoaiele de vin
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login