
Adrian Porumboiu a avut un discurs dur la adresa lui Istvan Kovacs după Rapid – Dinamo 3-2. Giuleştenii au fost conduşi de două ori, iar la golul de 2-2, marcat de Petrila, dinamoviştii au cerut fault la intervenţia lui Borza asupra lui Musi.
Fostul mare arbitru român nu a înţeles cum Istvan Kovacs nu a văzut faultul dinaintea golului cu numărul 2 al celor de la Rapid. Porumboiu nu s-a ferit de cuvinte şi l-a făcut praf pe centralul care a condus finala UEFA Champions League sezonul trecut.
Adrian Porumboiu l-a distrus pe Istvan Kovacs: “Are probleme cu vederea! E ruşinos”
“La faza faultului lui Borza la Musi, dacă ești arbitru, nu ai nevoie de intervenția VAR. Ești arbitru mare, cum să nu vezi că este fault?! Apoi, la golul lui Petrila, numai dacă ești beat nu dai fault la intervenția lui Borza la Musi. Asta nici la cursurile de începători nu poți să o greșești. Nu era nevoie să-l cheme VAR-ul.
Doamne ferește, e rușinos! Cred că Kovacs chiar are probleme de vedere. Dacă nu vezi nici faultul de la penalty, nici pe acesta la Musi, e grav pentru un arbitru FIFA!
La faza cu Musi este un brânci ca în campionatele sătești. La acel atac al lui Armstrong la Vulturar nu este de roșu. Pe asta a nimerit-o. Poate că VAR i-a atras atenția la faza cu Borza și Musi. O fi zis că a controlat-o el. Mai bine să-și controleze vederea”, a declarat Adrian Porumboiu, potrivit gsp.ro.
Alte Sporturi
Dylan Batubinsika va pleca în RD Congo
Alte Sporturi
Lovitură pentru Dinamo! Cât lipsește Alex Musi
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăDylan Batubinsika va pleca în RD Congo
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAdrian Mutu a primit oferta de la Fiorentina și a dat un răspuns clar
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmă”Cine e, mă, prostovanul ăsta?”. Ilie Dumitrescu și Adrian Mutu au reacționat, după momentul istoric din România
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăA semnat cu FCSB, iar Gigi Becali a dezvăluit: ”M-am sfătuit cu Hagi. Așa l-am luat”
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login