-
SuperLiga: ‘U’ Cluj – Farul, duminică, 16:00, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Rezultatul final, dar mai ales faptul că s-au făcut câteva pariuri pe sume neobișnuit de mari pentru acest meci, au dus la suspiciuni legate de un așa-zis blat.
FC Bihor Oradea a negat acuzațiile de blat la meciul cu Concordia Chiajna
Mai exact, înainte de meci, o persoană a pariat 22.331 de euro pe victoria Concordiei, care avea cota 2.08, potrivit Iamsport. Ulterior, după fluierul de start, s-au mai făcut alte pariuri, în valoare totală de 18.400 de euro, tot pe oaspeți.
A doua zi, cei din conducerea celor de la FC Bihor Oradea au reacționat și au garantat „toleranță zero pentru orice fel de practici care pot afecta integritatea și reputația acestui joc”.
De asemenea, orădenii au anunțat că au sesizat Departamentul de Integritate din cadrul FRF și că vor oferi tot sprijinul în demersul anchetei.
„Îi asigurăm pe suporterii și partenerii noștri că am implementat si implementăm în mod continuu politici, proceduri de evaluare a riscurilor și monitorizare pentru a aborda și/sau preveni orice fel de abateri care pot afecta integritatea, reputația clubului nostru și a colaboratorilor noștri și a fotbalului în general.
Considerăm că este necesar a se clarifica orice aspect cu privire la orice abateri sau nereguli care pot plana asupra integrității membrilor clubului nostru, prin urmare la momentul în care vom avea orice nouă informație sau concluzie a unei analize sau anchete o vom aduce la cunoștința tuturor factorilor interesați și, dacă va fi cazul, vom lua orice măsură necesară pentru a evita pe viitor orice fel de astfel de situații”, a mai transmis FC Bihor Oradea, potrivit sursei citate.
- Înainte de meci, FC Bihor Oradea era pe locul 14, cu 11 puncte, iar Concordia Chiajna pe 15, cu 10 puncte.
VIDEO cu rezumatul meciului FC Bihor Oradea – Concordia Chiajna 0-4:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
Alte Sporturi
România a bifat a 4-a victorie la European League!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDidier Deschamps, absent de la Norvegia – Franța! Motivul pentru care selecționerul ”Cocoșilor” nu e pe bancă
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSenegal – Irak 1-0, ACUM, digisport.ro. Africanii au deschis scorul repede. Cartonaș roșu în minutul 13!
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Speriați înaintea meciului”. Zlatan Ibrahimovic i-a făcut ”praf” pe norvegieni pentru abordarea partidei cu Franța
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReziliere de comun acord! Real Madrid a renunțat la presupusa „cârtiță” din vestiar
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login