-
SuperLiga: Oțelul – UTA, vineri, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: FC Botoșani – U Cluj, vineri, 20:00, DGS 1
Patinatoarea născută în Germania, dar care reprezintă România, a reușit cea mai bună performanță a carierei sale, dar și din istoria patinajului românesc.
Julia Sauter, nou personal best de 190,93 de puncte! Cel mai bun rezultat din istoria patinajului feminin românesc la JO
Galerie Foto
Sauter, care a evoluat în seria a doua, a obţinut la programul liber 127.80 puncte şi cu cele 63.13 puncte de la programul scurt a ajuns la un total de 190.93 puncte, personal best.
După ce și-a aflat rezultatul, sportiva a fost extrem de entuziasmată și a început să plângă de fericire. ”O, Doamne!”, a spus Julia în repetate rânduri.
După două serii (12 sportive), Sauter ocupă locul 5 în clasamentul general. Mai urmează să concureze 12 sportive, astfel că Sauter are garantat un loc în top 17.
Indiferent pe ce loc va termina Julia Sauter, va reprezenta cea mai bună clasare a unei patinatoare din România la JO, scrie Eurosport. Precedentul record era setat de Roxana Luca, în 2002, poziția 23.
Prestația anterioară a Juliei Sauter de la JO de iarnă
Galerie Foto
Etichete: julia sauter , jo de iarna 2026 , milano cortina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăKai Havertz a marcat în finala Champions League, PSG – Arsenal, și l-a egalat pe Leo Messi
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Fotbal amical: Cehia – Kosovo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăConcluziile clare ale presei din Franța, după ce PSG a fost condusă la pauză de Arsenal în finala Champions League
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Fotbal amical: Cehia – Kosovo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăControversă uriașă: golul lui Havertz din finala Champions League ”NU trebuia validat”! Verdictul experților
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Fotbal amical: Cehia – Kosovo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăNu s-a putut abține! Ironia lui Florentino Perez la PSG – Arsenal
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Fotbal amical: Cehia – Kosovo, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login