A murit Gabor Biro, dublu campion al României cu UTA Arad, la vârsta de 79 de ani. Gabor Biro a câştigat campionatul cu UTA în sezoanele 1968-1969 şi 1969-1970.
Biro, care a evoluat pe postul de fundaş dreapta, a făcut parte din legendara echipă a arădenilor de la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70. El era cunoscut ca Gabi Biro.
Gabor Biro a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani
Biro a jucat în dubla legendară din Cupa Campionilor cu Feyenoord în 1970, atunci când echipa olandeză era câştigătoarea en-titre a competiţiei. UTA a reuşit atunci să o elimine pe Feyenoord din Cupa Campionilor.
Ulterior, în sezonul 1971-1972, UTA, cu Gabor Biro în teren, a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei UEFA, acolo unde a fost eliminată de Tottenham Hotspur, care avea să cucerească trofeul.
„Odihnește-te în pace, Gabi Biro!
E doliu în familia Bătrânei Doamne, în această dimineață s-a stins din viață Gabor Biro, dublu campion cu UTA și om de bază al superbei generații care a scris clipe unice contra lui Feyenoord, în 1970, sau în primăvara europeană din 1972.
Gabi Biro s-a născut pe 11 august 1945 la Sfântu Gheorghe, acolo a început fotbalul, după ce cochetase o vreme și cu hocheiul. În 1965 a fost convocat în lotul național de juniori al României, într-o linie defensivă din care mai făceau parte Lajos Sătmăreanu sau Sandu Boc. Coco Dumitrescu l-a remarcat într-un amical cu Turcia și l-a chemat la Arad.
Până în toamna anului 1976, numele apărătorului din banda dreaptă a rămas același: Gabor Biro. Renumele lui, ‘fundașul de fier al Aradului’, descrie perfect tot ce a însemnat pentru UTA.
Loial Bătrânei Doamne, a devenit antrenor, mai întâi la Centrul de Copii și Juniori, apoi secund și principal al primei echipe. A stat pe băncile tehnice a mai multor echipe importante ale Aradului, dar inima lui mare a bătut mereu pentru UTA, căreia i-a fost alături întotdeauna, mai ales în clipele grele.
E, pentru totdeauna, campion din prima linie a legendelor noastre.
Odihnește-te în pace, nea Gabi!”, a transmis UTA, pe Facebook.

Alte Sporturi
Salariul lui Adi Popa la Steaua: ”Du-te, bă, de aici!”
Alte Sporturi
Transferuri la Rapid: dezvăluirea lui Daniel Pancu!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăÎncă o lovitură în MERCATO! A făcut vizita medicală și semnează cu Real Madrid
Fotbal: Franța – Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1 Fotbal: Suedia – Grecia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSalariul lui Adi Popa la Steaua: ”Du-te, bă, de aici!”
Fotbal: Franța – Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1 Fotbal: Suedia – Grecia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCrina Pintea și-a setat obiectivul, înainte ca CSM București să înceapă Final Four-ul: ”Niciun fel de presiune”
Fotbal: Franța – Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1 Fotbal: Suedia – Grecia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Anonima” de la Roland Garros a lăsat ”mască” pe toată lumea la conferință, după ce s-a calificat în semifinale
Fotbal: Franța – Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1 Fotbal: Suedia – Grecia,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login