-
Champions League: Borussia Dortmund – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
-
Liga 2: Voluntari – FC Argeș, marți, 17:30, DGS 1
„Cred că putem fi surpriza acestui turneu final. Echipele sunt destul de echilibrate la nivelul ăsta, iar noi avem avantajul că vom juca acasă.
Băieţii sigur vor fi susţinuţi din tribune de români. Stadioanele vor fi pline aşa că eu cred că avem şansele noastre„, a spus Paşcanu, care a realizat tragerea la sorți a doua zi după ce a evoluat în CFR Cluj – Rapid 1-1.
Alex Pașcanu, mulțumit de adversarii pe care i-a extras pentru România
Fundaşul cu şase prezenţe pentru România U19 a menţionat că este mulţumit de adversarii pe care îi va avea România în Grupa A la EURO U19.
„Sunt mulţumit de ce adversari am tras din urnă pentru România. Oricum, era destul de greu la ce echipe erau acolo. Însă cred că e destul de OK pentru naţionala noastră. Am avut emoţii destul de mari la tragerea la sorţi, pentru că a fost prima experienţă de genul acesta pentru mine. Dar a fost OK până la urmă„, a precizat jucătorul echipei FC Rapid.
România U19, în grupă cu Danemarca, Spania și Muntenegru la EURO
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa A, alături de Danemarca, Spania şi Muntenegru, la turneul final al Campionatului European de fotbal Under-19, care va avea loc în România, în perioada 13-26 iunie.
Tragerea la sorţi, desfăşurată la Casa Fotbalului, a fost efectuată de fotbalistul Alex Paşcanu, jucător la FC Rapid Bucureşti. În Grupa B a competiţiei care va fi găzduită de stadioane din Bucureşti (Giuleşti şi Arcul de Triumf), Voluntari (Anghel Iordănescu) şi Ploieşti (Ilie Oană) vor evolua echipele Germaniei, Norvegiei, Angliei şi Olandei.
Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinale. Echipa României, pregătită de Ion Marin, s-a calificat direct la turneul final. România nu mai participase la un turneu final Under-19 din 2022, când a pierdut toate cele trei meciuri, scrie Agerpres.
Etichete: euro u19 , alex pascanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Ce salariu are Radu Drăgușin la Fiorentina
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăRadu Naum a răbufnit în direct: „Rostogolesc tâmpenia asta colosală crezând că ce?”
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăCosmin Olăroiu a ”pus ochii” pe un fotbalist de la FCSB: ”Calități formidabile!”
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăCe salariu are Radu Drăgușin la Fiorentina
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăDinamo Kiev – U Cluj 0-0 DGS 1. Primele emoții la poarta ardelenilor. U Cluj se simte ca acasă
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin

You must be logged in to post a comment Login