-
Preliminarii CM: Franța – Ucraina, joi, 21:45, DGS 1
-
Preliminarii CM: Armenia – Ungaria, joi, 19:00, DGS 1
Daniel Popa (30 de ani) este în continuare liber de contract, asta în ciuda faptului că și-a reziliat contractul cu Genclerbirligi la data de 11 septembrie.
Daniel Popa, pe drumuri de două luni
Daniel Popa a avut evoluții bune în sezonul trecut și a pus umărul la promovarea echipei sale în prima ligă, însă ulterior s-a accidentat și a plecat rapid de la Genclerbirligi. Deși a avut oferte din Turcia, Azerbaidjan, Grecia și Vietnam, atacantul nu a semnat niciun angajament până în momentul de față.
Reamintim că Daniel Popa este unul dintre fotbaliștii pentru care Gigi Becali a insistat să vină la FCSB. Atacantul nu i-a impresionat pe cei din staff-ul campioanei României pe vremea când era la Universitatea Cluj, însă patronul a decis să-i acorde o șansă.
”Dacă îl iau pe ăsta, îl iau peste capul staff-ului. Doar eu vreau să vină”, spunea Gigi Becali, înainte să rezolve transferul lui Daniel Popa.
FCSB le-a plătit celor de la ”U” Cluj suma de 300.000 de euro pentru aducerea lui Daniel Popa în vara anului 2024. Atacantul a câștigat aproape 200.000 de euro în jumătatea de an petrecută în Capitală. Imediat ce a semnat, a primit 100.000 de euro ca primă de instalare, iar alți 96.000 de euro au venit din salariu.
Pușcaș, Niță, Coman sau Munteanu așteaptă pauza de iarnă
Fotbaliști de națională, George Pușcaș, Florin Niță, Florinel Coman sau Louis Munteanu pot schimba echipele în această iarnă. Dacă primii doi sunt liberi de contract, ceilalți menționați sunt legitimați la Al-Gharafa, respectiv CFR, însă sunt nemulțumiți în momentul de față.
Aici mai pot fi adăugați Horațiu Moldovan, Vladislav Blănuță (ambii au probleme la Oviedo, respectiv Dinamo Kiev) sau Daniel Popa, ultimul fiind liber de contract de aproximativ două luni.
Lista jucătorilor români cu viitor incert:
- George Pușcaș
- Florin Niță
- Florinel Coman
- Louis Munteanu
- Horațiu Moldovan
- Vladislav Blănuță
- Daniel Popa
Etichete: gigi becali , fcsb , daniel popa , fotbalist fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmă„N-are nicio logică”. Reacția lui Antonio Folha după debutul oficial în România, Oțelul – CFR 2-1
SuperLiga: Univ. Craiova – UTA Arad, sâmbătă, 21:15, DGS 1 SuperLiga: U Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăNicolae Stanciu a lovit din nou! GOL, după o fază de excepție în China
SuperLiga: Univ. Craiova – UTA Arad, sâmbătă, 21:15, DGS 1 SuperLiga: U Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăKylian Mbappe a avut un mesaj special pentru Didier Deschamps înainte de Franța – Anglia: ”Am eșuat”
SuperLiga: Univ. Craiova – UTA Arad, sâmbătă, 21:15, DGS 1 SuperLiga: U Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăPaul Iacob, în extaz după Oțelul – CFR Cluj 2-1: ”Am încântat publicul!”
SuperLiga: Univ. Craiova – UTA Arad, sâmbătă, 21:15, DGS 1 SuperLiga: U Cluj –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login