Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Unul dintre cei care au ratat penalty a fost chiar Alex Chipciu. La final de joc, fotbalistul ardelenilor a spus unde s-a pierdut meciul.
„Dinamo Kiev a fost mai bună decât noi. Au atacant de pleacă pe 30 de milioane de euro, fundaş la fel. Ne-au luat cu lama jos. Am suferit mult în prima repriză şi a doua. Cu trecerea timpului simţeam că putem, că suntem peste. Trebuie să ne păstrăm capul. Şi să ne mulţumim că am fost egali cu o astfel de echipă. Nu ne dădea nimeni vreo şansă înainte de meci. Lumea îmi spune să ţin capul sus. Am ratat toţi, nu putem spune că nu am avut vreo tactică. E frustrant, dar nu pot spune că nu am sentimente de mândrie. Băieţii au dat tot ce au putut. Trebuie să vedem lucrurile pozitive. Eu zic că am ajuns sus, dacă ne-am bătut de la egal la egal cu Dinamo Kiev”, a declarat Chipciu, la Digi Sport.
„Îmi asum că am ratat un penalty, dar au fost multe lucruri pozitive. Dacă am ajuns la sentimentul că putem bate Dinamo Kiev, înseamnă că oamenii care au făcut acest proiect au reuşit”, a mai spus fotbalistul ardelenilor.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăMihai Stoica, replică dură pentru Nicolae Dică: „Să-i aduc aminte de doi de 5”. De la ce a pornit conflictul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Mihai Stoica nu a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăVozinha a semnat! Clubul la care va juca portarul care a impresionat la Cupa Mondială 2026
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Vozinha şi-a găsit echipă!...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăDani Coman nu-l iartă pe Matos, după eliminarea din FC Argeș – Petrolul 1-0. Ce pedeapsă va primi jucătorul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Dani Coman a reacționat,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLeBron James a luat decizia finală! Pentru cine va juca în al 24-lea sezon al carierei
„Regele”, în vârstă de 41 de ani, de patru ori campion în NBA, anunţase...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login