Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Universitatea Craiova a primit o veste excelentă, înaintea duelului cu U Cluj din Supercupa României. Vladimir Screciu s-a refăcut şi va fi apt pentru duelul care se va disputa azi, de la ora 20:30 şi va fi în format live text, pe as.ro.
Vladimir Screciu a ratat primul meci al sezonului disputat de Universitatea Craiova. Oltenii au învins-o categoric pe ML Vitebsk, scor 4-1, în primul tur preliminar de Champions League.
Veste excelentă pentru Universitatea Craiova, înaintea Supercupei cu U Cluj: Vladimir Screciu s-a refăcut
Vladimir Screciu a fost menajat de staff-ul oltenilor şi nu a făcut deplasarea în Ungaria, pentru duelul tur cu campioana din Belarus, din preliminariile Champions League.
Mijlocaşul Universităţii Craiova s-a refăcut la timp, însă, pentru confruntarea cu U Cluj, notează fanatik.ro. Acesta a rămas la Craiova, cât timp colegii săi au făcut deplasarea în Ungaria, antrenându-se pentru a se recupera, după accidentarea uşoară suferită.
După ce oltenii s-au întors, Screciu s-a alăturat lotului şi s-a pregătit normal, în vederea duelului cu U Cluj. În acest context, el are mari şanse să fie trimis în teren de Filipe Coelho, în Supercupa României.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIonuț Negoiță a rupt tăcerea, la 6 ani de când a plecat de la Dinamo: ”S-a schimbat totul”
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBayern a luat decizia: 25 de milioane de euro pentru Michael Olise!
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSUA are o surpriză neplăcută pentru Spania, după câștigarea Cupei Mondiale: ”Așa stau lucrurile”
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză la antrenamentul FCSB-ului înaintea meciului din Conference League
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin

You must be logged in to post a comment Login