Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Finala Europa League de la Istanbul, dintre Aston Villa şi Freiburg, a avut şi “prezenţă” românească, Mircea Lucescu şi cei de la FCSB fiind menţionaţi de cei de la UEFA.
Meciul dintre FCSB şi Feyenoord, de la Bucureşti, a fost menţionat în programul de meci făcut de UEFA
FCSB a participat în acest an în Europa League, în faza grupei principale, însă nu a reuşit să se califice mai departe. Totuşi, formaţia bucureşteană a avut un meci de poveste, pe Arena Naţională, împotriva celor de la Feyenoord, care s-a terminat cu victoria trupei care era pregătită atunci de Elias Charalambous, 4-3.
Cei de la UEFA au ţinut să menţioneze această partidă în programul de meci, fiind unul dintre momentele sezonului. FCSB a întors scorul defavorabil în ultimele 20 de minute, când erau conduşi cu 3-1, şi în prelungiri au obţinut toate cele 3 puncte datorită reuşitei lui Florin Tănase.

UEFA nu a uitat nici de Mircea Lucescu
Moartea lui Mircea Lucescu a zguduit lumea fotbalului, iar cei de la UEFA au ţinut, încă o dată, să-i cinstească memoria fostului antrenor legendar al României. După ce la partidele din Champions League disputate la câteva zile de la moartea sa au fost minute de reculegere, acum un articol în care s-a vorbit de “Il Luce” a fost în programul de meci.
De altfel, au fost trimise coroane de flori, la Bucureşti, atât de la FIFA, cât şi de la UEFA, la priveghiul organizat pe Arena Naţională, unde peste 15.000 de români şi-au luat rămas bun de la legendarul fost antrenor.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăFreiburg – Aston Villa 0-3. Victorie clară pentru englezi în finala Europa League! Emery a câștigat trofeul pentru a 5-a oară
Freiburg – Aston Villa 0-3 Echipele de start: Freiburg: Atubolu – Kubler, Ginter, Lienhart,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăUEFA, modificări importante în preliminarii și în Nations League! Cum poate ajunge România la Mondial după noile schimbări
Înfiinţată în 2018 şi disputată pe parcursul a doi ani, Liga Naţiunilor va trece...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăDezvăluiri copleșitoare despre controversatul finanțator din Liga 1: ”A murit sărac! Mitică Dragomir îi mai trimitea bani”
Gheorghe Ștefan și Jean Pădureanu au fost conducători în fotbalul românesc într-o perioadă în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăAnamaria Prodan a numit cea mai valoroasă echipă din SuperLiga: ”Cei mai buni și cei mai talentați jucători!”
Universitatea Craiova a devenit campioană la finalul acestui sezon, după doi ani în care...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login