-
SuperLiga: Universitatea Craiova – U Cluj, duminică, 20:30, DGS 1
-
La Liga: Barcelona – Betis, duminică, 22:15, DGS 2
Formația covăsneană a așteptat să își asigure promovarea în SuperLiga, lucru care s-a întâmplat sâmbătă, 16 mai, în urma remizei cu Chindia Târgoviște, 1-1, iar acum poate demara negocierile.
Laszlo Dioszegi a transmis că Marius Ștefănescu a fost la meci și e așteptat cu brațele deschise la Sepsi
Marius Ștefănescu s-a despărțit de Konyaspor la sfârșitul lunii februarie și acum este liber de contract. Astfel că mijlocașul poate semna gratis cu formația covăsneană pentru care a jucat 191 de meciuri.
Laszlo Dioszegi a transmis că fotbalistul a fost le meciul de la Sfântu-Gheorghe, dar că încă nu a demarat negocierile cu el. Totuși, patronul lui Sepsi a subliniat că Marius Ștefănescu are ”ușa deschisă” la echipă.
”A fost la meci. N-am discutat. Sărbătorim și de mâine (n.r. – 17 mai) începem negocierile și cu jucători. Ștefănescu, cât timp a fost la noi, cariera lui s-a dus în sus.
Când a plecat de aici s-a dus în jos. Dacă dorește noi îi putem da o șansă să-și arate nivelul.”, a spus Laszlo Dioszegi, potrivit liga2prosport.ro.
Marius Ștefănescu a jucat 191 de meciuri pentru Sepsi înainte să se transfere la FCSB
Marius Ștefănescu a jucat în perioada iulie 2018 – iunie 2024 pentru Sepsi, iar în acest interval atacantul lateral a evoluat în 191 de meciuri pentru covăsneni. În total, Ștefănescu a marcat 37 de goluri și a furnizat 26 de assist-uri.
După ce a impresionat la Sepsi, Marius Ștefănescu i-a atras atenția lui Gigi Becali (67 de ani) și a fost transferat în vara anului 2024 la FCSB.
Totuși, atacantul nu s-a acomodat la formația ”roș-albastră”, la care a rezistat doar un singur sezon, după care a fost vândut la Konyaspor pentru 300.000 de euro. FCSB a plătit 1,3 milioane de euro în schimbul lui.
- 700.000 de euro este cota de piață a lui Ștefănescu, potrivit Transfermarkt
Sepsi și Corvinul Hunedoara au promovat în SuperLiga
Corvinul a fost prima echipă care și-a asigurat promovarea directă în SuperLigă, iar Sepsi a luptat cu FC Voluntari până în ultima etapă pentru al doilea loc de promovare directă în SuperLigă.
Covăsnenii aveau nevoie de un punct pentru a obține promovarea și l-au ”smuls” contra Chindiei, scor 1-1.
FC Voluntari a câștigat cu CSA Steaua și a terminat la egalitate de puncte cu Sepsi, dar va evolua la barajul de menținere/promovare în SuperLiga pentru că Sepsi a avut un număr mai mare de puncte în sezonul regulat.
Acesta este pincipalul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte între două echipe din play-off-ul Ligii 2.
VIDEO Rezumat Sepsi – Chindia Târgoviște 1-1
Etichete: laszlo dioszegi , marius ștefănescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Jurnal Antena Sport | Autobuzul de America
Alte Sporturi
Surpriză de proporții: Gigi Becali îl vrea la FCSB!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDinamo era convinsă că a dat lovitura de milioane de euro, dar transferul atacantului s-a dovedit a fi un eșec
În 2013, Dinamo a decis să întinerească ofensiva echipei și a transferat mai mulți...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăE gata! Ioan Varga a făcut marele anunț: ”El e noul antrenor al lui CFR Cluj! Sper să fie o lovitură pentru noi”
Rămasă fără antrenor după ce Daniel Pancu a decis să facă pasul la Rapid,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHagi, carte de identitate. Marius Mitran e sigur că ”Regele” va fi un succes la națională: ”El e creatorul”
Nu am vreo îndoială, ați auzit, ați citit, ați găsit peste tot fraza de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDezvăluire după 32 de ani! Poliția a adus doi membri ai Generației de Aur la antrenament în SUA: ”Eram în plin Mondial!”
Naționala României a reușit cea mai mare performanță din istoria sa la Campionatul Mondial...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login