-
Europa League: Celta Vigo – Freiburg, joi, 19:45, DGS 1
-
Europa League: Nottingham Forest – Porto, joi, 22:00, DGS 1
În Germania au marcat Pavlovic (6), Kane (38), Diaz (89) și Olise (90+4), respectiv Guler (1, 29) și Mbappe (42), dar cel mai important moment s-a dovedit a fi eliminarea lui Camavinga din minutul 86.
Eduardo Camavinga, OUT de la Real Madrid după eliminarea din meciul cu Bayern?!
Camavinga intrase pe teren în minutul 62 în locul lui Brahim Diaz, iar doar 16 minute mai târziu a fost avertizat după ce a oprit un contraatac.
Apoi, în minutul 86, mijlocașul francez l-a faultat pe Kane, după care a și ținut mingea la el pentru ca bavarezii să nu dea drumul la joc.
Vincic nu a stat pe gânduri și l-a eliminat pe Camavinga, după care Bayern Munchen a dat lovitura și a obținut calificarea. În semifinale o va întâlni pe campioana Europei, PSG.
Jurnalistul Romain Molina, specializat în materie de transferuri, a scris următoarele pe contul său de X după eliminarea Madridului: ”E greu de crezut că Eduardo Camavinga mai are viitor la Real Madrid după seara asta și după ultimele două sezoane, în general”.
Camavinga, deși a ajuns în 2021 la Real Madrid, nu a reușit niciodată să se impună ca titular și să devină un punct de sprijin, cum a făcut, spre exemplu, Aurelien Tchouameni.
Chiar și în ultimele luni s-a scris că Real Madrid și-a pierdut răbdarea cu Eduardo Camavinga și că ar dori să-l vândă în mercato-ul din vară. Rămâne de văzut ce decizie vor lua ”Galacticii”.
Alfonso Perez Burrull: Eduardo Camavinga nu trebuia eliminat!
Alfonso Perez Burrull, specialistul Marca pe probleme de arbitraj, consideră că al doilea cartonaș galben al lui Camavinga nu trebuia acordat.
”Nu poți elimina un jucător pentru așa ceva. Chiar nu văd cum poți justifica așa ceva”, a spus Alfonso Perez Burrull, citat de Marca.
VIDEO Primul cartonaș galben primit de Eduardo Camavinga cu Bayern
VIDEO Al doilea cartonaș galben primit de Eduardo Camavinga cu Bayern
VIDEO rezumat Bayern Munchen – Real Madrid 4-3
Etichete: real madrid , bayern munchen-real madrid , eduardo camavinga , video bayern munchen real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăMeciul românilor în Europa: AEK – Rayo 3-1! Marin și Rațiu, diferență neverosimilă la notele primite
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăAEK Atena – Rayo Vallecano 3-1 | Echipa lui Marin nu a reușit minunea, iar trupa lui Rațiu merge în semifinale!
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăStrasbourg – Mainz 4-0. Francezii, revenire de senzație și calificare în semifinalele Conference League
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăFiorentina – Crystal Palace 2-1. Italienii au câștigat, dar degeaba. Englezii, în semifinalele Conference League
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login