
Squadra Azzurra a ratat pentru a treia oară consecutiv participarea la Cupa Mondială, iar Chivu susţine că vinovaţi pentru această situaţie sunt antrenorii, jucătorii, suporterii şi chiar jurnaliştii.
Cristi Chivu a vorbit despre situaţia fotbalului italian
“Nu am o baghetă magică. Ceea ce știu este că suntem cu toții vinovați pentru ceea ce se întâmplă, începând de la antrenori, jucători, suporteri, rețelele sociale și chiar jurnaliști. Se scot în evidență lucrurile negative, în timp ce fotbalul ar trebui să rămână mereu un joc.
Trebuie să schimbăm modul în care ne raportăm la acest sport frumos, care îi face pe copii să se îndrăgostească de el, nu pe cei care își arată nemulțumirea și aruncă lucruri care nu ar trebui spuse”, a spus Chivu, citat de tuttomercatoweb.com.
Pe de altă parte, revenirea cu dublă a lui Lautaro Martinez a dus-o pe Inter la 9, respectiv 10 puncte de urmăritoarele Milan şi Napoli, care se întâlnesc luni, în meci direct, pe Stadionul “Diego Armando Maradona”.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDinamo – U Cluj 2-1. Prima victorie pentru ”Câini” în play-off. ”Studenții” au ratat șansa să se desprindă în fruntea SuperLigii
18.04.2026, 22:55 SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe lovitură! Inter Miami i-a zis ”NU” lui Leo Messi!
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAu bătut palma! Primul transfer al verii la Barcelona e un ”chilipir”
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Jos pălăria!”. Fotbalistul lăudat de Florin Prunea, după Dinamo – U Cluj 2-1
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login