-
MEDIA: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
-
MEDIA: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, DGS 1
Adrian Mutu este unul dintre antrenorii din noul „val” al fotbalului românesc. Fostul internațional a avut un start important, iar în momentul de față așteaptă noi propuneri.
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de Petrolul, fosta sa echipă: „Nu au niciun fel de condiții, probleme cu banii„
Adrian Mutu a antrenat-o ultima dată pe Petrolul, echipa unde evoluase și ca fotbalist. Adus cu mult entuziasm la Ploiești, fostul atacant a plecat după doar 10 meciuri, iar acum nu s-a ferit să vorbească despre problemele clubului.
Adrian Mutu a atras atenția asupra condițiilor de pregătire de la Petrolul, dar și a problemelor financiare.
„Eu să mă întorc la Petrolul? Hai, mă, ce naiba! Echipa e bunicică, dar nu au niciun fel de condiții, probleme cu banii. Știu tot ce e acolo. Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo”, a spus Adrian Mutu, la Fotbal Club.
Până acum, Adrian Mutu a mai condus 8 echipe. Anterior, traiectoria carierei sale a arătat astfel: FC Voluntari, Wahda Reserve, România U21, FCU Craiova, Rapid, Neftci Backu, CFR Cluj și Petrolul.
Cel mai mult a stat pe banca Rapidului, unde a strâns 54 de meciuri.
Adrian Mutu nu-l înțelege pe Mehmet Topal, aflat pentru a 3-a oară la Petrolul
Adrian Mutu a aflat de vestea revenirii lui Mehmet Topal în timp ce se întorcea în România din Turcia. ”Briliantului” nu i-a venit să creadă că turcul a semnat a treia oară cu Petrolul.
Acesta speră ca Mehmet Topal să rămână la Petrolul și din vară, dacă reușește să salveze echipa de la retrogradare.
”Eu m-am întâlnit cu cineva când mă întorceam din Turcia. Mi-a zis dacă am auzit că s-a terminat cu Eugen Neagoe. Și am întrebat pe cine pun? Eram curios. Mi-a zis Mehmet Topal.
I-am spus: ‘Hai, mă! Mă iei la mișto? Păi, de ce mai pleacă, mă?’ Eu cred că el încearcă să găsească la el ceva acolo, că e un jucător cunoscut. A fost un mijlocaș defensiv acolo. Tot vine aici. Dacă îi salvează, să rămână”, a spus Adrian Mutu, la Fotbal Club.
- După două etape în play-out, Petrolul e pe locul opt, cu 16 puncte
Etichete: adrian mutu , petrolul , superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmă4 ani de când Dan Șucu a sosit la Rapid! Ce promitea în prima zi: „Să fim un exemplu în Liga 1”
Interviurile Digi Sport: Eugen Trică, marți, 23:30, DGS 1 Baraj Bundesliga 2: Greuther Furth...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCu Răzvan Lucescu pe listă, Beșiktaș s-a hotărât! Turcii se urcă în avion și intră la negocieri
Interviurile Digi Sport: Eugen Trică, marți, 23:30, DGS 1 Baraj Bundesliga 2: Greuther Furth...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăE gata! Se face primul transfer de la Real Madrid din era Jose Mourinho
Interviurile Digi Sport: Eugen Trică, marți, 23:30, DGS 1 Baraj Bundesliga 2: Greuther Furth...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Ăla e un extraterestru?”. Rafael Nadal și-a dat jos șoseta și ce a urmat a lăsat pe toată lumea fără cuvinte
Interviurile Digi Sport: Eugen Trică, marți, 23:30, DGS 1 Baraj Bundesliga 2: Greuther Furth...
De admin

You must be logged in to post a comment Login