-
Fotbal: Olanda – Norvegia, vineri, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: România – Polonia, vineri, 17:30, DGS 1
Ținta lui Porumboiu nu a fost cineva din echipa sau din staff-ul României, ci președintele FRF, Răzvan Burleanu. Fostul arbitru a pornit o tiradă la adresa șefului federației și chiar l-a jignit pe acesta, după ce ”Tricolorii” au ratat o nouă calificare la Campionatul Mondial.
- Ultima prezență a României la o Cupă Mondială a fost în 1998, în urmă cu 28 de ani.
Adrian Porumboiu l-a ”mitraliat” pe Răzvan Burleanu, după Turcia – România: ”O să meargă la Mondial înaintea noastră și Papua Noua Guinee”
”Păcat, păcat. Turcia nu a fost o forță, cu toată valoarea ei de piață de sute de milioane. Nu a fost să fie. Poate cu puțină șansă… Turcii au tras de timp, cu o posesie negativă. Păcat. Nu ne-am prezentat în așa fel încât să le punem mari probleme. Am avut ocazii, am avut acea bară. Ne încearcă neputința. Așa a fost să fie.
Când te duci, ca Federație, cu o conducere aleasă fraudulos, nu ai ce să faci. Ăsta e fotbalul, asta e țara. Cei care conduc destinele fotbalului românesc nu au niciun fel de respect. E păcat de speranțele atâtor români. Dar nu poți cu împăiații ăia care s-au pus singuri acolo. Vrem să batem Turcia, care e mai organizată decât noi? Nu e nimic nedrept!
Dacă `Burlică` (n.r. Răzvan Burleanu) rămâne mai departe și își ia mandatele când vrea… Parcă e un magazin cu autoservire. Face ce vrea. Dă voie cui vrea să vorbească. Noi vrem să mergem la Mondial? Mai bine stăm acasă! O să meargă înaintea noastră și Papua Noua Guinee. Nimeni nu spune nimic, nimeni nu face nimic. Pune, mă, 10 mandate!
Adunarea Generală e tot Burleanu. Le dă ălora o masă și o minge și aia e. Trebuie să ai etichetă… E păcat. Era o șansă. Nu am prins Turcia în cea mai bună zi. Să nu uităm că echipa asta a luat 6 de la Spania. Noi am avut un portar foarte bun. De departe e remarcatul meciului. Am avut o speranță.
Acum mergem mai departe. Ne mai duce Burleanu cu o păcăleală. Auzi, `Dacă vrea Adunarea Generală…`. Nu ți-e rușine, … (n.r.- cuvânt care nu poate fi reprodus)? Nu tu ești acolo? Mă rog… Nu puteam să nu vorbim și de Burleanu după acest meci”, a declarat Adrian Porumboiu, potrivit gsp.ro.
- Meciul de la Istanbul a fost decis de golul marcat de Ferdi Kadioglu (53).
VIDEO Rezumat Turcia – România 1-0
Etichete: adrian porumboiu , turcia-romania , presedinte frf , romania baraj , razvan burleanu , baraj cm 2026 , eliminare romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăPe ce loc a urcat România în clasamentul FIFA, după prima victorie a lui Gică Hagi de la revenire
Handbal: Gyor – Metz, duminică, 19:00, DGS 1 Handbal: Brest – CSM București, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăSteaua și-a pierdut căpitanul! Fotbalistul a semnat cu o nou-promovată
Handbal: Gyor – Metz, duminică, 19:00, DGS 1 Handbal: Brest – CSM București, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăAndrei Vlad a plecat fără să joace vreun minut! Președintele clubului a explicat totul: ”A avut un impact negativ”
Handbal: Gyor – Metz, duminică, 19:00, DGS 1 Handbal: Brest – CSM București, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăDin finala Roland Garros, în România!
Handbal: Gyor – Metz, duminică, 19:00, DGS 1 Handbal: Brest – CSM București, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login