-
Champions League: Galatasaray – Liverpool, marți, 19:45, DGS 1
-
Champions League: Newcastle – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
Oaspeții au trimis doar 7 jucători pe teren la meciul din Sicilia și, imediat după startul partidei, căpitanul celor de la Gioiosa a trimis balonul în jumătatea adversă, a simulat o accidentare, nu a avut cine să-l înlocuiască și disputa s-a încheiat. ”Cel mai scurt meci din istorie”, a fost numit jocul de internauții din Peninsulă.
- Regulamentul prevede că o echipă trebuie să aibă cel puțin 7 jucători pe gazon.
Galerie Foto
Jucătorii celor de la Polisportiva Gioiosa, bătuți de adversari înainte de meci. Au intrat 7 pe teren, unul a simulat o accidentare și partida s-a terminat după câteva secunde
Ce s-a întâmplat, de fapt? Conform Gazzetta dello Sport, Polisportiva Gioiosa a deplasat 20 de jucători pentru duelul cu Vittoria. Fotbaliștii au coborât pe rând din autocar și s-au îndreptat spre vestiare, însă trei dintre aceștia nu au mai ajuns.
Adversarii i-au lovit brutal, cu pumnii, cu picioarele și cu alte obiecte, iar colegii lor nu au mai vrut să joace. Astfel, au intrat pe gazon doar 7 dintre componenții lotului oaspeților pentru a transmite un mesaj.
Ulterior, Polisportiva Gioiosa a emis un comunicat: ”ASD Polisportiva Gioiosa anunță că meciul, valabil pentru Campionatul de Excelență (Girone B) dintre FC Vittoria și ASD Polissportiva Gioioso, a fost disputat cu doar șapte fotbaliști, din cauza unei agresiuni violente și lașe comise asupra jucătorilor noștri la vestiarele Stadionului Municipal „Gianni Cosimo”. Ne cerem scuze fanilor noștri, care ca întotdeauna nu au renunțat la sprijinul lor”.
Rămâne de văzut ce decizie vor lua organele abilitate, dacă ceea ce susține clubul oaspete se va confirma în urma anchetelor.
Etichete: italia , masa verde , sicilia , 7 jucatori pe teren , vittoria , polisportiva gioiosa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEchipa din Europa care a lăsat-o mască pe legenda lui FCSB: ”Sunt cu 50 de ani înaintea noastră”
Fostul internațional român a rămas impresionat de infrastructura clubului londonez și consideră că nivelul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăArena Națională va găzdui din nou finala Europa League! Bucureștiul revine în prim-planul fotbalului european
România și-a depus candidatura pentru finala Europa League din 2028 sau 2029, iar Bucureștiul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăL-a lăsat fără reacție pe Bogdan Lobonț! ”Mi-a pus mâna în gât și m-am blocat”
Fostul portar al naționalei României a fost legitimat la AS Roma între 2009 și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAu bătut palma! Care este noua ”casă” a lui Dinamo până la finalul anului
”Câinii” vor juca pe Arena Națională toate partidele în care vor avea statut de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login