-
SuperLiga: UTA Arad – Rapid, luni, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, luni, 17:00, DGS 1
Presa din Turcia a anunțat la unison săptămâna acesta că echipa aflată pe locul trei în campionat insistă pentru atacantul transferat de la FCSB la Dinamo anul trecut. Între timp, tot turcii i-au făcut portretul lui Musi.
Presa din Turcia: ”Trabzonspor ar viza acum, se pare, o vedetă în ascensiune în vârstă de 21 de ani”
Turcii de la Sabah l-au analizat foarte bine pe Alexandru Musi, pe care l-au numit un ”tânăr talentat”. De asemenea, sursa citată anterior a subliniat că transferul ar fi unul surpriză dacă ne gândim la vârsta fotbalistului, 21 de ani.
Zvonurile apărute în spațiul public sunt că Dinamo și-ar dori trei milioane de euro în schimbul internaționalului român U21.
”Se spune că Trabzonspor a adăugat un nume surpriză pe lista scurtă pentru a-și întări linia de atac. Trabzonspor, care i-a transferat deja pe Chibuike Nwaiwu și Mathias Lovik, ar viza acum, se pare, o vedetă în ascensiune în vârstă de 21 de ani.
Alexandru Musi, format în academia de tineret a Valenciei, a fost transferat ulterior la FCSB. Tânărul jucător a fost apoi împrumutat la Poli Iași și Petrolul.
Jucătorul în vârstă de 21 de ani poate juca atât pe aripa stângă, cât și pe aripa dreaptă și ca atacant.”, a relatat sursa citată anterior.
- 4 goluri și 3 assist-uri în 18 meciuri a adunat Musi în acest sezon de SuperLigă
- 1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Musi, potrivit Transfermarkt.
Bani pentru transferul lui Alexandru Musi! Trabzonspor, pe cale să primească 30 de milioane de euro
Concret, cei de la Karadeniz Gazete au anunțat duminică dimineață că Trabzonspor și Bournemouth sunt pe cale să finalizeze cu succes negocierile pentru Arseniy Batagov.
Inițial, Bournemouth a oferit 20 de milioane de euro, iar apoi oferta a crescut la 28 de milioane. Turcii au cerut 30 ca preț final, iar părțile sunt pe cale să bată palma.
Presa turcă a anunțat că transferul fundașului de 23 de ani e așteptat să fie oficializat săptămâna viitoare. Trabzonspor a mai refuzat 22 de milioane de la Benfica, 12 milioane de la Nottingham Forest și 12 milioane de la Lazio iarna aceasta.
Trabzonspor va da, astfel, o lovitură de proporții în mercato, având în vedere că l-a luat pe Batagov cu doar 1,8 milioane de euro (de la Zorya Luhansk, în vara anului 2024).
Mai mult, cele 30 de milioane de euro i-ar ajuta, în teorie, pe turci să finalizeze și transferul lui Musi.
Etichete: alexandru musi , trabzomspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCorvinul – FC Argeș, LIVE VIDEO 16:00, Digi Sport 1. Situație dificilă la ambele echipe. Ultima dată s-au întâlnit în Liga 2
Corvinul Hunedoara și FC Argeș se înfruntă azi la Petroșani, în primul meci al...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSoția lui Cătălin Cîrjan, despre căpitanul lui Dinamo: ”Nu voi uita niciodată asta”
Evelyn Cîrjan, soția fotbalistului Cătălin Cîrjan (23 de ani), căpitanul celor de la Dinamo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăImpresarul lui Daniel Bîrligea a spus cum s-au finalizat negocierile cu Gigi Becali
Evoluțiile lui Daniel Bîrligea (26 de ani) în tricoul celor de la Frosinone au...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDiana Şucu, replică tăioasă pentru Daniel Pancu, după ce Andrei Şucu a fost criticat: „Nu visează să fie Mihai Viteazul”
Diana Şucu, mama lui Andrei Şucu, i-a dat replica lui Daniel Pancu. Antrenorul de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login