-
Media: Digi Sport Special, luni, 17:30, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, luni, 20:55, DGS 1
La un moment dat, o ceartă s-a iscat între Declan Rice, care l-a insultat pe selecționerul Slovaciei, Francesco Calzona. Mijlocașul Angliei i-a spus “Taci din gură, chelios nenoricit”, în timp ce arbitrii au încercat să îi despartă!
Galerie Foto
Francesco Calzona a trecut rapid peste momentul cu Declan Rice
La conferința de presă de după meci, antrenorul italian a fost pus să lămurească ce s-a întâmplat între el și fotbalistul de 25 de ani al lui Arsenal, dar n-a dat prea multe detalii, ci în schimb a minimizat incidentul.
“Rice trebuia să dea mâna cu arbitrii și apoi să plece. Eu am vrut să vorbesc cu arbitrii, iar el n-a plecat, a rămas acolo. Dar apoi și-a cerut scuze și totul e bine.
Le-am reproșat arbitrilor că nu mi-a plăcut cum au pedepsit modul în care jucătorii Angliei au tras de timp”, a declarat Calzona, conform presei britanice.
Anglia – Elveția, în sferturile EURO 2024
În urma calificării venite grație golului marcat de Kane în primul minut după startul prelungirilor, Anglia va întâlni Elveția în sferturile EURO 2024.
Meciul va avea loc sâmbătă, de la 19:00, și poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store).
Etichete: anglia slovacia , declan rice , optimi euro 2024 , francesco calzona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
![](https://dinsport.ro/wp-content/uploads/2024/01/LOGONOUSUSBUN.png)
![](https://dinsport.ro/wp-content/uploads/2024/01/BANER-SIDEBAR-300-250-bun.jpg)
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăThiago Alcantara se retrage din fotbal la 33 de ani! Anunţul făcut de Fabrizio Romano
Thiago Alcantara se retrage din fotbal la 33 de ani. Fostul mijlocaş spaniol a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAnunţul lui Florin Niţă după ce presa turcă a scris că Gaziantep i-a oferit un salariu de 800.000 de euro pe an!
Anunţul lui Florin Niţă după ce presa turcă a scris că Gaziantep i-a oferit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDezastru pentru George Russell în Marele Premiu al Marii Britanii! A abandonat la el acasă, după ce a plecat din pole-position
Dezastru pentru George Russell în Marele Premiu al Marii Britanii! A abandonat la el...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTomokazu Harimoto – Gaoyuan Lin 4-0, în finala WTT Star Contender Bangkok 2024, live în AntenaPLAY
Tomokazu Harimoto – Gaoyuan Lin 4-0, în finala WTT Star Contender Bangkok 2024, live...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login