
Istvan Kovacs s-a aflat la centrul partidei de UEFA Champions League dintre Galatasaray și Atletico Madrid, încheiată cu scorul de 1-1. Centralul din Carei a acordat nu mai puțin de șapte cartonașe galbene.
Turcii au reacționat imediat după fluierul final și au „aplaudat” prestația arbitrului român, care a gestionat excelent disputa de la Istanbul, fără a exista momente controversate.
Istvan Kovacs, arbitraj impecabil în Galatasaray – Atletico Madrid
Galatasaray și Atletico Madrid s-au întâlnit la Istanbul în etapa a șaptea a grupei principale de UEFA Champions League, iar arbitru de centru a fost Istvan Kovacs, care a gestionat impecabil partida.
Centralul a acordat șapte cartonașe galbene, dar a „ținut în frâu” cele două echipe. Nu au existat momente controversate prin care să fie puse la îndoială deciziile acestuia.
„Istvan Kovacs chiar a livrat o prestație extraordinară până acum. Sunt multe lucruri pe care arbitrii din Turcia le-ar putea privi ca să învețe ceva din ele”, a scris pe platforma X Serdar Akcer, fost tușier în primul eșalon turc, precum și fost instructor pentru arbitri FIFA.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNapoli a luat decizia finală în cazul lui Romelu Lukaku, după scandalul de proporții provocat
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 Cupa României: FC Argeș – U...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBarcelona a pierdut 500.000.000€
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 Cupa României: FC Argeș – U...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăDupă mai multe luni de tăcere, a devenit clar: Real Madrid a ratat primul mare transfer al verii!
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăA venit verdictul! Ce șanse are fiecare echipă să câștige titlul în SuperLigă + Principala favorită
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login