
Gigi Becali a avut un nou derapaj la adresa lui Mihai Popescu. După ce a declarat că îi va prelungi contractul fundaşului de la FCSB în cazul în care va reveni la ortodoxie, patronul roş-albaştrilor a vorbit din nou despre Popescu.
Aflat în continuare în perioada de recuperare, după ce s-a accidentat în luna octombrie, la meciul dintre România şi Austria, şi a suferit o ruptură de ligament încrucişat, Popescu mai are contract cu FCSB până la finalul acestui sezon.
Gigi Becali, un nou derapaj la adresa lui Mihai Popescu: “Aduci în casă 20.000 de euro pe lună, ea aduce 3000”
Se pare că Gigi Becali vrea să se ţină de cuvânt în privinţa revenirii la ortodoxie a lui Popescu şi să nu îi prelungească contractul. Acum, el a vorbit despre motivul pentru care Popescu a ales să îşi schimbe religia şi despre relaţia fundaşului de 32 de ani cu soţia sa, aducând în discuţie câştigurile acestora:
“Eu am avut o discuție cu el, că de aia se întâmplă belelele astea cu el. Eu am avut o discuție cu el, l-am apreciat pe el. M-am gândit, băiat înalt, băiat frumos, talentat, bani face. Și mi-a zis, cuminte băiat, mie îmi place mult de el. Și mi-a zis «ce să fac bre’, nea Gigi, dacă ea e mai puternică decât mine?».
Atunci am zis săracul băiat, nu îi mai zic nimic. Adică e mai puternică nevasta lui ca el? Că lui nu îi convins. El a făcut ca să aibă pace în casă. Adică cum, bă, tu ca să ai pace în casă… Nici măcar convins nu e. A făcut-o așa, la mișto, ca să aibă pace în casă. Trebuia să o iei tu să o botezi ortodox pe ea.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Furtună” la Real Madrid: tot vestiarul s-a săturat de Vinicius Junior!
La Liga: Real Madrid – Alaves, marți, 22:30, DGS 1 Cupa României: FC Argeș...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMihai Pintilii, ofertat
La Liga: Real Madrid – Alaves, marți, 22:30, DGS 1 Cupa României: FC Argeș...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăI-au propus prelungirea, dar a spus NU și a plecat! Ultimul meci a fost împotriva României
La Liga: Real Madrid – Alaves, marți, 22:30, DGS 1 Cupa României: FC Argeș...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBănel Nicoliță a spus pe ce loc va termina Mirel Rădoi în Turcia, după ce a plecat de la FCSB la Gaziantep
La Liga: Real Madrid – Alaves, marți, 22:30, DGS 1 Cupa României: FC Argeș...
De admin

You must be logged in to post a comment Login