-
EHF Champions League: Gloria Bistrița – Buducnost, sâmbătă, 17:00, DGS 1
-
Serie A: Roma – Sassuolo, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Fundașul central portughez a început în primul 11 în amicalul cu Beșiktaș, scor 1-2, și a jucat până în minutul 57, fiind schimbat apoi cu Joyskim Dawa.
Florin Prunea, despre Andre Duarte: ”Transfer bun făcut de FCSB”
Pe parcursul emisiunii Fotbal Club, unde a fost invitat și Florin Prunea, s-au derulat imagini din partida de pregătire disputată de campioana României.
Fostul portar al naționalei nu a ezitat deloc să se pronunțe deja în privința lui Duarte, pe care îl cunoaște de pe vremea când evolua pentru FCU Craiova 1948.
”Transfer bun făcut de FCSB. Și la Craiova a fost un jucător foarte bun”, a declarat Prunea.
Duarte a jucat 45 de meciuri pentru formația din Bănie, între iulie 2022 și iulie 2023. Au urmat apoi transferuri la Reggiana, NK Osijek și Újpest FC. Anterior mai jucase în țara natală pentru Sacavenense, Alverca, Praiense și Estrela Amadora.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Andre Duarte, potrivit Transfermarkt.
Împotriva celor de la Beșiktaș, Duarte a avut 8 contribuții defensive, o intercepție, trei ieșiri din apărare și a blocat două șuturi. În plus, a avut trei recuperări și a câștigat două dueluri.
În urma acestor realizări, fundașul portughez a primit nota 7,1 din partea celor de la Sofascore, a treia cea mai mare din tabăra formației pregătite de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, sub Juri Cisotti și Mamadou Thiam (7,5), respectiv Ștefan Târnovanu (7,3).
VIDEO cu cele trei goluri din FCSB – Beșiktaș
Etichete: florin prunea , fcsb , andre duarte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGreu de crezut! S-au calificat în faza principală din Conference League, fără să câștige vreun meci
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPariul pus de antrenorul armeniilor înainte de Ararat-Armenia – Universitatea Craiova
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDecizie finală: Atletico a dat „undă verde” pentru transferul lui Julian Alvarez!
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAdrian Mutu i-a propus 3 jucători lui Gică Hagi la naționala României: ”Ar putea să îi cheme”
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login