Sâmbătă, 22 noiembrie, FCSB a remizat pe teren propriu cu ”lupii galbeni”. Scorul a fost deschis de campioană, prin Alexandru Stoian, care a marcat în minutul 11, însă în minutul 47 Sălceanu a echilibrat situația și a stabilit scorul final.
Basarab Panduru, dezamăgit de Ștefan Târnovanu
La finalul partidei, fostul internațional Basarab Panduru a analizat prestația lui Ștefan Târnovanu și s-a declarat nemulțumit de felul în care a procedat unicul gol încasat. În plus, și formula de start i-a ridicat mari semne de întrebare.

”Nici nu știu de unde să încep. Mă așteptam ca Petrolul să marcheze, dar nu mă așteptam la golul ăsta. Nu e normal. Șut de la 30 e metri, deviat, Târnovanu putea să facă mult mai mult.
Primul 11 te-a pus pe gânduri de la început. Fără închizător, marchează până la urmă. Au intrat închizătorii în repriza a doua. Se termină cu marea ocazie a lui Thiam.
Dacă este puțin mai atent, poate să marcheze în ultimul minut. Petrolul a muncit pentru rezultatul ăsta”, a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport.

Robert Sălceanu, primul gol al carierei
Robert Sălceanu a marcat în minutul 47, după ce a primit o pasă de gol de la Marco Dulca. Pentru fundașul stânga de 21 de ani, reușita contra FCSB reprezintă primul său gol din carieră.
În trecut, Sălceanu a mai jucat la Dunărea Călărași, Gloria Buzău și Farul Constanța. Conform Transfermarkt, cota de piață a fundașului este de 150.000 de euro.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăA marcat în Rapid – FC Voluntari 2-1, dar nu și-a ascuns dezamăgirea: ”Normal că este frustrant!”
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăDupă un nou assist, Olimpiu Moruțan a fost întrebat direct despre Gică Hagi, prezent la Rapid – Voluntari
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăFlorin Pîrvu n-a stat pe gânduri, după Rapid – FC Voluntari 2-1
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăReal Madrid – Rayo Vallecano 4-1. Andrei Rațiu a contribuit la golul oaspeților!
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login