
Tensiuni incredibile în timpul partidei Qatar – Emiratele Arabe Unite, dar şi la final de joc.
Mai întâi, după golul de 2-0, marcatorul Pedro Miguel s-a dus să celebreze în fața sectorului în care se aflau suporteri ai Emiratelor Arabe Unite. Fanii au cedat şi câţiva chiar au intrat pe teren. Aşa s-a ajuns ca meciul să fie prelungit cu 15 minute. Momente tensionate cu suporterii din Emirate au existat şi la final de partidă, când au intrat pe gazon pentru a-i lovi pe jucătorii formaţiei gazdă.
جماهير الامارات ولاعبين قطر بعد الهدف الثاني😨😨😨😨😨😨😨😨#السعوديه_العراق#قطر_الامارات pic.twitter.com/Ozl3KkEUnv
— أتينزا (@Atienz11a) October 14, 2025
Emiratele Arabe Unite joacă baraj
Prima reprezentativă a Emiratelor Arabe Unite, formație antrenată de Cosmin Olăroiu (56 de ani), a pierdut cu Qatar, 1-2, și a ratat calificarea directă la Cupa Mondială din 2026. Emiratele Arabe Unite și Cosmin Olăroiu vor merge la baraj. Echipa lui Cosmin Olăroiu va înfrunta formația de pe locul doi din cealaltă grupă, Arabia Saudită sau Irak.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe a urmat între Andrei și Diana Șucu, după postarea controversată a mamei fotbalistului la adresa lui Daniel Pancu
Andrei Șucu (17 ani) i-a cerut Dianei Șucu (51 de ani), mama sa, să...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFlorin Prunea a venit cu explicații, după gafa uriașă a lui Laurențiu Popescu din Craiova – Botoșani
Laurențiu Popescu (29 de ani) a comis o eroare uriașă în partida câștigată de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIlie Dumitrescu a auzit ce a transmis Dinamo, după ce a redevenit lider și nu s-a ferit: ”Nu există așa ceva”
Ilie Dumitrescu (57 de ani) a comentat în timpul emisiunii Fotbal Club declarațiile date...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Dublă”: Constantin Budescu a făcut show la noua sa echipă
În vârstă de 37 de ani, Constantin Budescu a semnat cu formația Kids Tâmpa...
De admin

You must be logged in to post a comment Login