
FCSB a câștigat derby-ul etapei a 12-a din Liga 1, reușind să se impună cu scorul de 1-0 în fața Universității Craiova. Formația antrenată de Elias Charalambous a ajuns la două succese consecutive în campionat, în timp ce oltenii au înregistrat al treilea meci fără victorie.
Vladimir Screciu a comis o eroare decisivă în jocul de pe Arena Națională, el fiind cel care l-a faultat pe Alexandru Stoian în careu în prima repriză. Din acel penalty rezultat, a venit și golul victoriei, marcat de Florin Tănase.
Vladimir Screciu, nemulțumit pe arbitraj după FCSB – Universitatea Craiova 1-0
La câteva zile distanță după ce a fost eliminat cu Rakow, în jocul din grupa principală a UEFA Conference League, Vladimir Screciu a comis un penalty în derby-ul cu FCSB, din etapa cu numărul 12 a Ligii 1.
Fundașul oltenilor a criticat vehement arbitrajul la finalul disputei, precizând că decizia lui Istvan Kovacs de a acorda penalty a fost una eronată.
„Îmi pare rău pentru acel penalty. Nu știu unde a fost penalty.Am jucat destul de bine, am avut ceva ocazii de a marca. Ei nu au ajuns la poartă decât cu acele două faze de penalty. Puteam rezolva meciul din prima repriză. În a doua repriză, colegul meu a luat roșu, știu cum e, am luat și eu roșu. Îmi pare rău, mă gândesc la Alex, cu siguranță acesta nu era scorul final cu el pe teren.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăInter riscă retrogradarea! Cristi Chivu n-a stat deloc pe gânduri
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmă60 de milioane de euro și pleacă de la Real Madrid! Florentino Perez a luat decizia
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăNu numai Istvan Kovacs! Decizia anunțată de UEFA, după scandalul major făcut de Barcelona
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăȘedință-fulger la Gaziantep! Decizia bașkanului, la 3 zile după debutul lui Mirel Rădoi
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login