
Adrian Mititelu l-a numit din nou antrenor la FCU Craiova, iar reacţia lui Marius Croitoru nu s-a lăsat mult aşteptată. Tehnicianul în vârstă de 43 de ani a semnat un contract pe doi ani şi a dezvăluit că promovarea în Liga 1 este principalul obiectiv pe care îl are.
Marius Croitoru a mai pregătit-o pe echipa lui Mititelu între lunie iunie şi octombrie 2022. Chiar dacă a fost atacat în termeni duri de patronul din Bănie, Croitoru nu s-a ferit să revină. A preluat postul lăsat vacant de Eugen Trică.
„Adrian Mititelu vrea tiki-taka la FCU Craiova!” Reacţia imediată a lui Marius Croitoru
Marius Croitoru anunţă că îşi doreşte să îi facă pe plac finanţatorului, iar echipa să joace un fotbal spectaculos în Liga 2.
„Am venit, am semnat, trecem la treabă! Cu toţii ne dorim să avem un joc frumos şi cele mai importante sunt rezultatele. (Reporter: Adrian Mititelu vrea tiki-taka la FCU Craiova) Păi dacă aşa vrea, asta vom încerca să facem. Dar nu este uşor, vom avea mult de muncă. E clar că obiectivul este unul singur, acela de a promova.
(Reporter: Prima dată ţi-a ieşit cu tiki-taka) Da, numai că lucrurile la momentul respectiv au degenerat aşa pe repede înainte şi aşa a fost decizia la momentul respectiv. Dar sunt convinc că şi de data asta va ieşi.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăBoateng a luat decizia, după ce Gigi Becali a anunțat că ”acționează” și îl transferă la FCSB
Fotbal Amical: Turcia – Macedonia de Nord, luni, 20:30, DGS 2 Baraj SuperLiga: Voluntari...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăFIFA revoluționează fotbalul! Au fost anunțate noile reguli ale jocului care vor intra în vigoare la Mondial
Fotbal Amical: Turcia – Macedonia de Nord, luni, 20:30, DGS 2 Baraj SuperLiga: Voluntari...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăAndrei Coubiș și-a dat acordul și a semnat: ”A arătat foarte bine”. Contract până în 2029
Fotbal Amical: Turcia – Macedonia de Nord, luni, 20:30, DGS 2 Baraj SuperLiga: Voluntari...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăLuis Suarez, OUT de la Mondial! Marcelo Bielsa a explicat de ce nu l-a convocat pe golgheterul uruguayan
Fotbal Amical: Turcia – Macedonia de Nord, luni, 20:30, DGS 2 Baraj SuperLiga: Voluntari...
De admin

You must be logged in to post a comment Login