
FCSB a devenit campioana României după remiza dintre oltenii lui Mirel Rădoi și CFR Cluj. Pentru echipa lui Dan Petrescu, singurul trofeu rămas în „joc” este Cupa României.
„Sunt supărat. Dacă înainte de meci îmi spuneai că făceam egal nu aș fi fost, dar meritam victoria. Nu mi-au plăcut golurile pe care le-am primit. Primul a fost un penalty.. s-a aruncat peste portar clar. La al doilea a fost fault clar.
Nu am fost băgați în seamă, nici de arbitri nici de nimeni. Toată lumea spune că FCSB e avantajată. Am pierdut două puncte mari.
Am dat gol cu Farul în Cupă, la Deac s-a spus că e fault. Ăsta e mai fault decât toate faulturile și nici nu s-a uitat la VAR.
Mitriță a făcut 2 la 2, e la un alt nivel, nu e pentru Liga 1. A luat mingea singur și a driblat, a dat un gol extraordinar.
De mult nu am mai fost așa supărat. Îmi pare rău pentru băieți, mai ales pentru că am făcut multe schimbări. Mulți s-au oprit, au crezut că se dă fault, aici au greșit.
Nu ne-a rămas decât Cupa. Va fi un meci extraordinar de greu. Sibiul a jucat foarte bine, au ajuns în finală pe merit. Mai sunt 2 meciuri de campionat, dar prefer să câștigăm Cupa ca să nu mai avem emoții pentru Europa League.
Eu aș vrea trofeul pentru băieți mai mult. Și eu îmi doresc extraordinar de mult. Din momentul în care voi ajunge la hotel, gândul meu va fi doar la finală. Sunt mulți jucători care au jucat multe meciuri, mulți au fost odihniți, rămâne de văzut ce echipă voi alege”, a spus Dan Petrescu.

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Rațiu, „negru” de supărare: ar fi refuzat să joace în Barcelona – Rayo! Cum a fost surprins pe bancă
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRapid – Universitatea Craiova 1-1. Remiză electrizantă pe Giulești! Bucureștenii și oltenii și-au împărțit punctele
31.08.2026, 22:28 Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României:...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Nu sunt mulțumit”. Alex Cicâldău, categoric după Rapid – Universitatea Craiova
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCum a fost surprins Adrian Rus, după Rapid – Universitatea Craiova 1-1
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login